răpune definitie

11 definiții pentru răpune

RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere.
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere.
RĂPÚNE, răpún, vb. III. (Astăzi mai ales popular) 1. Tranz. A lua cuiva viața, a ucide, a omorî; (sens atenuat) a doborî, a distruge, a înfrînge. În scurt timp e răpus de o congestie pulmonară. SADOVEANU, E. 231. N-ai putut răpune Destinul ce-ți pîndi făptura. ARGHEZI, V. 117. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Să vie la ocnă și să spuie: eu am răpus pe taica. CARAGIALE, O. I 266. ◊ (Cu complementul «capul», «viața», «zilele», fig. «inima») Păgînii au răpus capul lui Ion-vodă. SADOVEANU, O. I 489. Frigurile bălții și oftica răpuneau tot vieți fragede. I. BOTEZ, ȘC. 86. Că cu cine-am petrecut Mi s-a dus, măre, s-a dus, Inimioara mi-a răpus. ANT. LIT. POP. I 134. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ Refl. A-și pierde viața, a-și găsi moartea. Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. Radu-vodă... se răpusese de o groaznică și cumplită boală. ODOBESCU, S. I 70. Pe Cerna-n sus mulți voinici s-au dus... Și toți s-au răpus. TEODORESCU, P. P. 415. ◊ Refl. reciproc. Bizantinii se ucideau, mama pe fiul, fiul pe tată... dar nicicînd nu se răpuneau fără sfînta împărtășanie. DELAVRANCEA, O. II 160. ♦ A învinge într-o luptă de idei; a convinge. A avut mult bucluc și vorbă cu oamenii; dar, cum i-i obiceiul lui, i-a răpus pe toți și i-a împăcat. SADOVEANU, B. 37. 2. Refl. (Rar) A se sinucide. Sărăcuț de maica mea!... S-a răpus domnul [inginer]. ODOBESCU, S. III 189. – Forme gramaticale: perf. s. răpusei, part. răpus. – Prez. ind. și: răpúi (SADOVEANU, O. VIII 218, DELAVRANCEA, O. II 121, TEODORESCU, P. P. 315).
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răpúnă; ger. răpunând; part. răpús
RĂPÚNE vb. v. asasina, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, distruge, împovăra, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, nimici, omorî, potopi, prăpădi, răzbi, sfărâma, suprima, ucide, zdrobi, zvânta.
răpúne (răpún, răpús), vb.1. A învinge, a întrece. – 2. A pierde, a face să piardă. – 3. A extermina, a anihila, a suprima. – 4. A ucide. – 5. (Refl.) A muri. Lat. rĕpōnĕre (Pușcariu 1436; Candrea-Dens., 1466; REW 7225), cf. it. rippore, prov. repondre, sp. reponer, port. repôr. – Der. răpuitor, adj. (care ucide).
A RĂPÚNE răpún tranz. pop. 1) (ființe) A lipsi de viață; a omorî; a ucide; a mântui; a sfârși. A fost răpus de un glonț. 2) fig. (inamici, adversari) A învinge, nimicind complet. /<lat. reponere
răpune v. 1. a omorî, a prăpădi: lupul a răpus boii; 2. a muri: Radu Vodă se răpusese de o cumplită boală OD.; 3. a pierde: moșia să-și răpue PANN; 4. fig. a dispare: a cărui origină ’n secoli s’a răpus GR. AL. [Lat. REPONERE, a pune de o parte, a pune în mormânt].
răpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. repóno, -ónere, pun la loc, liniștesc; it. riporre, pv. vfr. rebondre, sp. reponer, pg. repór, V. pun). Vechĭ. Perd: a răpune averea. Azĭ. Dobor, înfrîng, înving, ucid, prăpădesc: dușmanu, boala l-a răpus.
răpune vb. v. ASASINA. BATE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. DISTRUGE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NIMICI. OMORÎ. POTOPI. PRĂPĂDI. RĂZBI. SFĂRÎMA. SUPRIMA. UCIDE. ZDROBI. ZVÎNTA.

răpune dex

Intrare: răpune
răpune verb grupa a III-a conjugarea a X-a