RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură.

RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură.

RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. Nu-l face și pre dînsul părtaș furtișagului și răpiturilor lui. ȚICHINDEAL, la CADE.

răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri

răpitúră s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri

răpitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Răpire, jaf.