răpitoare definitie

13 definiții pentru răpitoare

RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor.
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor.
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. (Astăzi rar) 1. (Mai ales substantivat) (Cel) care răpește o persoană. Nu putuse să-i scape de la răpitor pe iubita lui. ISPIRESCU, L. 27. ♦ (Pasăre sau animal) care răpește animale și le sfîșie pentru a le mînca; numele unui ordin de păsări de acest fel. În cuprinsul zonelor oprite vînătoarea este interzisă. Se va putea face numai combaterea răpitoarelor, pe baza unei autorizații. B. O. 1953, 36. ♦ (Cel) care ia pe nedrept un bun al altuia, care despoaie pe altul (v. hrăpăreț); care uzurpă un drept al altuia (v. uzurpator). Nu fi răpitor. NEGRUZZI, S. I 249. Alexandru Lăpușneanul... se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. id. ib. 137. 2. Fig. Fermecător, încîntător. Templul... Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. MACEDONSKI, O. I 103. Mi se desfășoară dinaintea minții uimite priveliști așa de răpitoare. ODOBESCU, S. III 93. Ș-apoi cîntă-mi viers de dor, Cu glas dulce, răpitor. ALECSANDRI, P. P. 206.
răpitoáre s. f., g.-d. art. răpitoárei; pl. răpitoáre
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
RĂPITÓR adj. 1. prădalnic, (înv.) rapace, răpicios. (Păsări ~oare.) 2. v. încântător.
RĂPITOÁRE ~ f. 1) la pl. Ordin de păsări de talie mare, cu cioc gros și încovoiat, care se hrănesc cu alte păsări și cu mamifere mici (reprezentanți: vulturul, uliul etc.). 2) Pasăre din acest ordin. ~ de zi. ~ de noapte. /a răpi + suf. ~toare
RĂPITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care răpește. Animal ~. 2) (despre persoane) Care caută să se îmbogățească răpind; lacom de agoniseală; rapace. 3) fig. Care produce impresie foarte puternică; hipnotizant; fascinant. Femeie de o frumusețe ~oare. /a răpi + suf. ~tor
răpitor a. 1. care răpește, lacom de pradă: lup răpitor; 2. fig. pornit: om răpitor; 3. fermecător: cu o voce răpitoare. ║ m. cel ce răpește. ║ n. pl. răpitoarele, păsări de pradă.
răpitór, -oáre adj. Care răpește, rapace, care se răpede la pradă: șoĭmu e răpitor. Fig. Rapace, lacom de cîștig: hi poate hi pentru răutățile eĭ, că era o femeĭe răpitoare (Vechĭ). Fărmăcător, încîntător (fr. ravissant): o femeĭe răpitoare. F. pl. Zool. Păsărĭ de pradă (pajura, vulturu, șoĭmu, ulĭu, bufnița) grupate într’un ordin.
RĂPITOR adj. 1. prădalnic, (înv.) rapace, răpicios. (Păsări ~.) 2. captivant, cuceritor, desfătător, fascinant, fermecător, încîntător, seducător, (rar) subjugător, (franțuzism) șarmant, (înv.) desfătat, (fig.) delicios, hipnotizant, savuros. (Un spectacol ~.)
răpitoare, răpitoare s. f. prostituată.

răpitoare dex

Intrare: răpitor
răpitor adjectiv