rănire definitie

2 intrări

25 definiții pentru rănire

RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti.
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni.
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti.
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni.
RĂNÍ1 vb. IV v. rîni.
RĂNÍ2, rănesc, vb. IV. Tranz. 1. A produce, a face cuiva o rană. Izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Magdul că se încrunta Voinicește se lupta, Iar dușmanii-l năvălea Și de moarte mi-l rănea. ALECSANDRI, P. P. 377. ◊ Fig. Ciubotele lui răneau liniștea. DUNĂREANU, CH. 196. ◊ Refl. pas. Fig. Palamon și Gratie s-au rănit de frumusețea ei. GALACTION, O. I 213. 2. Fig. A îndurera sufletește; a jigni. Ai vorbit despre obiectivitate, vezi tu, asta m-a rănit. DEMETRIUS, C. 22. Nu vreau să ating pe nimeni, iar pe voi personal știți că vă iubesc și nu pot să vă rănesc fără cuvînt. D. ZAMFIRESCU, R. 27. Nu m-ai înțelege cînd ți-aș spune că Sigismund m-a rănit. DELAVRANCEA, O. II 92.
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a răni2.
RÎNÍ, rînesc, vb. IV. Tranz. A curăța un loc (în special un grajd) de stratul de murdărie depus. Trebuia să rînească grajdul, curtea și locul de dinaintea cîrciumii. SLAVICI, O. I 116. Fata rînește fîntîna și o grijește foarte bine. CREANGĂ, P. 287. ◊ (Complementul indică stratul îndepărtat; atestat în forma răni) Să rămîi aci, să rănești balegă. C. PETRESCU, Î. II 178. ◊ Intranz. Trebuie să se ducă la moară să macine. Pe urmă să rînească în grajduri. PREDA, Î. 178. – Variantă: răní vb. IV.
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
răní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 sg. și pl. răneáscă
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
RĂNÍ vb. (MED.) (livr.) a (se) leza, (rar) a (se) vulnera, (pop.) a (se) vătăma, (reg.) a (se) săgni, (Transilv. și Ban.) a (se) prizări, (înv.) a (se) plăgui. (S-a ~ la mână.)
RĂNÍ vb. v. durea, insulta, îndurera, întrista, jigni, mâhni, ofensa, ultragia.
RĂNÍRE s. (MED.) (livr.) lezare, (pop.) vătămare.
RĂNÍRE s. v. insultare, îndurerare, întristare, jignire, mâhnire, ofensare, ultragiere.
A RĂNÍ ~ésc tranz. 1) A vătama printr-o rană; a leza; a traumatiza. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a traumatiza. /<sl. raniti
rănì v. 1. a face o rană; 2. a sfâșia: lumine de torțe rănesc întunecimea ca pete de jeratic EM.; 3. fig. a vătăma: se răniră cu toții de dragostea ei POP.
rănì v. a curăța: fata rănește fântâna și o îngrijește bine CR. [Bulg. RINĬ, a strânge, a ridica (cu lopata)].
rănésc v. tr. (vsl. raniti). Fac o rană: cu vîrfu săbiiĭ l-a rănit la mînă. Fig. Jignesc adînc: vorba asta l-a rănit. – În nord rînésc.
răni vb. v. DUREA. INSULTA. ÎNDURERA. ÎNTRISTA. JIGNI. MÎHNI. OFENSA. ULTRAGIA.
RĂNI vb. (MED.) (livr.) a (se) leza, (rar) a (se) vulnera, (pop.) a (se) vătăma, (reg.) a (se) săgni, (Transilv. și Ban.) a (se) prizări, (înv.) a (se) plăgui. (S-a ~ la mînă.)
rănire s. v. INSULTARE. ÎNDURERARE. ÎNTRISTARE. JIGNIRE. MÎHNIRE. OFENSARE. ULTRAGIERE.
RĂNIRE s. (MED.) (livr.) lezare, (pop.) vătămare.
OMNES VULNERANT ULTIMA NECAT (lat.) toate rănesc, ultima ucide – Inscripție care apare uneori pe cadranele orologiilor. Se referă metaforic la orele vieții.

rănire dex

Intrare: răni
răni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rănire
rănire substantiv feminin