răgușit definitie

2 intrări

18 definiții pentru răgușit

RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răgușeáscă
RĂGUȘÍ vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i-a ~ glasul.)
RĂGUȘÍT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hârâit, hârâitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)
A RĂGUȘÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A-și pierde claritatea vocii, producând sunete înfundate. 2) (despre glas, voce, sunete) A deveni mai slab și mai înfundat. /Orig. nec.
RĂGUȘÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre ființe) v. A RĂGUȘI. 2) și adverbial (despre glasuri) Care este îngroșat și slăbit din cauza unei inflamații. Vorbește ~. /v. a răguși
răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde rag, cu sufixul uș].
răgușit a. cu glasul aspru.
răgușésc v. intr. (ră- și gușă. V. suguș și străgușez). Mă îmbolnăvesc de răgușeală.
răgușít, -ă adj. Bolnav de răgușeală, cu vocea groasă și stinsă.
RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i s-a ~ glasul.)
RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hîrîit, hîrîitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

răgușit dex

Intrare: răguși
răguși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răgușit
răgușit adjectiv