RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.

RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.

RĂGILÁ, rágil și răgilez, vb. I. Tranz. A trage pe ragilă fuiorul de in sau de cînepă. V. dărăci. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa. CREANGĂ, O. A. 298. – Variante: răghilá (PĂSCULESCU, L. P. 147), răgelá vb. I.

răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă

răgilá vb., ind. prez. 1 sg. rágil, 3 sg. și pl. rágilă

RĂGILÁ vb. (reg.) a răheri. (A ~ fuiorul de in.)

A RĂGILÁ rágil tranz. reg. 1) (fuioare) A trage prin ragilă (pentru a curăța de puzderii). 2) (persoane) A bate tare; a pieptăna; a scărmăna; a scărpina; a țesăla; a chelfăni; a peni. /Din ragilă

ragilà v. a răzui cânepa și inul uscat.

răghiléz și (rar) răviléz v. tr. (d. raghilă). Peptăn cu ragila (lîna, inu, cînepa). – Și răgilez.

RĂGILA vb. (reg.) a răheri. (A ~ fuiorul de in.)