răget definitie

11 definiții pentru răget

RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et.
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et.
RẮGET, răgete, s. n. Zbieretul scos de vitele cornute și de alte animale (v. muget); p. ext. răcnet scos de om. Se clătină, scoțînd un răget. VORNIC, P. 207. Nu mai auzea nici cîrîitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. REBREANU, R. I 146. Balaurul scoase din piept un răget de durere, de se cutremură pămîntul. POPESCU, B. II 21. ◊ Fig. La cel dintîi răget suprapămîntesc al exploziei, Mitrea se prăbuși cu fața în jos. SADOVEANU, M. C. 105. Răgetul și boncăluitul tălăngilor umpleau aerul ca în vremuri de răzmiriță. ANGHEL, PR. 109. – Variantă: (învechit) ráget (ALECSANDRI, P. III 14) s. n.
rắget s. n., pl. rắgete
răget s. n., pl. răgete
RĂGET s. muget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ul leului.)
RẮGET ~e n. 1) Strigăt prelung, scos de unele animale; muget. 2) Strigăt puternic scos de om; răcnet; țipăt. /a rage + suf. ~et
raget n. strigătul boilor: un raget grozav și lung de taur AL. [V. rage].
ráget n., pl. e (d. rag). Dos. Mold. Strigătu boilor și vacilor. – Și rắget. (Șez. 30, 196, și Adev. Lit. 7 Dec. 1930; 5, 2).
rắget, V. raget.
RĂGET s. muget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ leului.)

răget dex

Intrare: răget
răget substantiv neutru