răgace definitie

12 definiții pentru răgace

caradáșcă sf vz rădașcă
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač.
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., scr. rogač.
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Și în forma răgăoace) Rădașcă. Cum fac furnicile cu cîte o răgăoace... pe care o golesc de toate măruntaiele, lăsîndu-i numai cheresteaua. GALACTION, O. I 262. – Variantă: răgăoáce s. f.
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgáce s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
RĂGÁCE s. v. rădașcă.
răgáce (răgáce), s. f. – Rădașcă (Lucanus cervus). – Var. răgaci, Trans. rugaci, rugace. Sl., cf. bg., sb., slov., rus. rogačĭ, ceh. roháč, din sl. rogŭ „corn” (Cihac, II, 303; Conev 52), sl. rogatŭ „cornut”. Este dubletul lui rădașcă (var. rodașcă, rudașcă, caradașcă), s. f. (boul-lui-Dumnezeu), cu schimb. cons. greu de explicat. – Der. radășcat, adj. (cu coarne ca de rădașcă).
răgace f. Zool. rădașcă. [Bulg. ROGAČ].
caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.
răgáce f., pl. răgácĭ (bg. rogačĭ, cerb, caradașcă, d. rog, corn. Totușĭ cp. și cu caragace. V. roșcov). Vest. Caradașcă. – În Trans. și rugacĭ m.
RĂGACE s. (ENTOM.; Lucanus cervus) rădașcă, (reg.) bourel, buhai, caraban, cerb, cerbar, cornac, taur, boul-babei, boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, capul-cerbului, vaca-Domnului.

răgace dex

Intrare: răgace
răgace substantiv feminin