răfui definitie

13 definiții pentru răfui

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea cu sens reciproc) A limpezi cu cineva o situație; a lămuri o neînțelegere; a se certa. Cu voi doi... am eu o socoteală mai veche. O să ne răfuim noi într-o zi. STANCU, D. 55. I se înfipse în creier gîndul că trebuie să se răfuiască cu George. REBREANU, I. 35. Bine că ți-am aflat coțcăriile... Ne-om răfui mai tîrziu. ALECSANDRI, T. I 214. 2. Tranz. A trage pe cineva la răspundere; a critica aspru, a ocărî; p. ext. a da bătaie, a bate. Să ne lămurim și să mi te răfuiesc! C. PETRESCU, A. R. 31. Ivan dezlegă turbinca în fața tuturor... și luînd cîte pe un drăcușor de cornuțe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Și după ce-l răfuia bine, îi da drumul. CREANGĂ, P. 306. Sînt convins că acest articol are să aducă cel puțin zece abonați... – Cetește-mi-l, să vedem cum răfuiești guvernul. ALECSANDRI, T. 1651. ♦ (Glumeț) A trage în toate părțile, a sfîrteca. (Cu pronunțare regională) Găsește numai curechiul, iar carnea o răfuisă cînii. ȘEZ. VII 66. 3. Tranz. (Astăzi rar) A limpezi o socoteală bănească; a lichida un cont, a plăti. Ieși, zicînd că are de răfuit niște oameni la curte. CONTEMPORANUL, VI 99. ◊ Refl. pas. Turcii... să se adune la casa vistierului... spre a li se căuta și răfui datoriile. BĂLCESCU, O. II 43.
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. 1. Refl. A limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se certa; a se bate cu cineva. ◊ Tranz. După ce-l răfuia bine, îi da drumul (CREANGĂ). 2. Tranz. (Înv.) A lichida un cont cu cineva; a achita, a plăti.
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răfuiésc, imperf. 3 sg. răfuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răfuiáscă
RĂFUÍ vb. a se socoti. (Lasă că ne ~ noi!)
RĂFUÍ vb. v. achita, lichida, onora, plăti.
A SE RĂFUÍ mă ~iésc intranz. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se socoti. ~ cu dușmanul. /Orig. nec.
răfuì v. 1. a regula o socoteală, a plăti o datorie; 2. a se justifica: amar îți vei da seamă, foarte greu te-i răfui NEGR.: 3. a se revanșa. [Origină necunoscută].
răfuĭésc v. tr. (rut. rahuvatĭ, a socoti, a număra). Regulez o socoteală, o chestiune, plătesc, achit: răfuĭesc o datorie, un datornic. Fig. Regulez, pun la locu luĭ, fac să tacă, învăț minte: l-a răfuit din doŭă vorbe. V. intr. Bucov. Socotesc, fac socoteală, calculez: el răfuĭește răpede. V. refl. Mă achit, mă plătesc, mă fituĭesc: m’am răfuit de datoriĭ. Fig. Termin o socoteală, o rivalitate (mă explic orĭ mă bat).
răfui vb v. ACHITA. LICHIDA. ONORA. PLĂTI.
RĂFUI vb. a se socoti. (Lasă că ne ~ noi!)

răfui dex

Intrare: răfui
răfui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a