răcorit definitie

2 intrări

21 definiții pentru răcorit

RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. Refl. 1. A pierde din căldura inițială, a deveni mai rece; a se răci. A răsturnat pe fund mămăliguța și a pus-o pe poliță sus, ca să se răcorească. SADOVEANU, P. M. 249. Și toarnă el toată apa... pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptiorul. CREANGĂ, P. 65. ◊ Fig. Fă-mă lumină de său Și mă pune-n sînul tău. De-i vedea că mă topesc, Suflă să mă răcoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Impersonal, sau cu subiectul «timpul»,«vremea») A deveni (mai) rece, a avea o temperatură (mai) scăzută. La începutul lui septemvrie au stat ploile și vremea s-a răcorit. SADOVEANU, M. C. 34. S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre. CARAGIALE, O. II 178. 2. (Despre ființe) A simți o ușurare, a-și potoli senzația de fierbințeală a corpului (produsă de căldura excesivă a aerului sau de o stare fizică ori psihică neplăcută). Bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 32. A băut la apă pînă s-a răcorit. CREANGĂ, P. 290. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului) A provoca scăderea temperaturii (potolind senzația de căldură). Se aplecă peste bord și, muindu-și mîna în apa rece, își răcori fruntea și gura uscată. BART, E. 189. Aerul sănătos și rece al dimineții îi mai răcori... ochii lui tulburi și trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Eu în codru c-alergam Și sub tine m-ascundeam. Cu umbra mă răcoreai. ANT. LIT. POP. I. 160. 3. Fig. A se liniști, a se calma, a se potoli. Mă răcoream de necazul cu care am plecat de la cămătar. C. PETRESCU, A. R. 39. Primarul se răcorise răcnind. REBREANU, R. I 237. Pare că i se răcorea inima, cînd auzea spusele băietului. ISPIRESCU, L. 70. ◊ Tranz. Cu o suflare răcorești suspinu-mi. EMINESCU, O. I 200. Mai vorbește! Mai vorbește! Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! HASDEU, R. V. 61. Lăsați-mă să plîng, ca să-mi mai răcoresc sufletul. ALECSANDRI, T. II 25.
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Neobișnuit) Care are o temperatură mai joasă decît cea obișnuită; care răspîndește răcoare; răcoros, răcoritor. Arbori nalți... răspîndeau o umbră răcorită și mirositoare. EMiNESCU, N. 16. Vîntul răcorit, Din zbor, iată se oprește. ALECSANDRI, P. A. 190. 2. Fig. (Despre oameni) Calmat, potolit; p. ext. răzbunat. Ion era mulțumit acuma și răcorit, și nu se mai sinchisea de nimic. REBREANU, I. 40. Cînd se deșteptă, era răcorită. BOLINTINEANU, O. 459.
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. răcoreáscă
RĂCÓRI s. pl. v. fiori.
RĂCORÍ vb. v. răci.
RĂCORÍ vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.
RĂCORÍT adj. v. răcoritor, răcoros.
A (se) răcori ≠ a (se) înfierbânta
A RĂCORÍ ~ésc tranz. A face să se răcorească; a răci. /Din răcoare
A SE RĂCORÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre substanțe, obiecte, timp etc.) A pierde din căldura inițială; a deveni mai rece; a se răci. 2) A-și potoli senzația de căldură sau de sete. 3) fig. A se ușura sufletește (destăinuind cuiva o durere, un gând); a se descărca. /Din răcoare
răcorì v. 1. a da răcoare; 2. fig. a ușura: i s’a răcorit inima.
răcorésc v. tr. (d. răcoare). Răcesc, vorbind de aer: ploaĭa a răcorit aeru. Fig. Liniștesc, fac să treacă furia: răzbunarea l-a răcorit. Liniștesc, descurajez (iron.): rezultatu alegeriĭ l-a răcorit. A răcori locu (iron.), a-l evacua: ĭa răcorițĭ locu, că m’ațĭ plictisit de cînd vă tot vînturațĭ pe aicĭ. V. refl. Devin rece: aeru s’a răcorit. Fig. Mă liniștesc: m’am răzbunat și m’am răcorit. Mă liniștesc, perd curaju: după alegerĭ, s’aŭ răcorit. Casa s’a răcorit, a fost evacuată de lumea zgomotoasă.
răcori vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.
RĂCORI vb. a (se) răci, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
RĂCORI s. pl. fiori (pl.) (Îl trec ~.)
răcorit adj. v. RĂCORITOR. RĂCOROS.

răcorit dex

Intrare: răcori
răcori verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răcorit
răcorit adjectiv