RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală.

RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală.

RĂCOREÁLĂ s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare; (concretizat) boare răcoroasă. Pe arșițele iestea o răcoreală ca asta mult plătește. CREANGĂ, P. 205. O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise. EMINESCU, N. 81. Răcoreala atmosferei... îmi arătă că intru în regiunea munților. NEGRUZZI, S. I 308.

răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli

răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli

RĂCOREÁLĂ s. v. răcoare.

RĂCOREALĂ s. răcoare, (reg.) reveneală. (~ nopții.)