răcni definitie

12 definiții pentru răcni

RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti.
RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti.
RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) Ă scoate strigătul caracteristic speciei; a rage, a mugi, a zbiera. Și ce face o panteră, cînd s-aruncă să atace... Rupe membru după membru și răcnește fericită. MACEDONSKI, O. II 439. [Leul] răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Despre păsări) Vulturul din nori Răcni falnic de trei ori. ALECSANDRI, P. A. 49. Gruia un corb auzea Tot răcnind și croncănind. BIBICESCU, P. P. 297. Noaptea răcnește, Ziua s-odihnește (Buha). GOROVEI, C. 33. ◊ Fig. Marea cenușie și cu creste uriașe, albe, răcnea atotputernică. DUMITRIU, P. F. 23. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul, Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mînie); p. ext. a vorbi foarte tare. V. striga, vocifera. Apoi îl luă de după gît pe Adam și-i răcni în ureche. DUMITRIU, P. F. 16. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ticăitul boier răcnea cît putea. NEGRUZZI, S. I 156. Badiul țipă și răcnește. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ (Adesea urmat de numele unui animal, luat ca termen de comparație) Și răcnind ca un leu se luă la luptă. ISPIRESCU, L. 27. A sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, A. 101. ◊ Fig. Inima în el plîngea și răcnea: știu atît de mult! GALACTION, O. I 201. ◊ Tranz. (Rar) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut, încît trebuie să-și răcnească din răsputeri cuvintele. C. PETRESCU, Î. II 128.
răcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnésc, imperf. 3 sg. răcneá; conj. prez. 3 să răcneáscă
răcní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnésc, imperf. 3 sg. răcnéa; conj. prez. 3 sg. și pl. răcneáscă
RĂCNÍ vb. 1. v. striga. 2. v. vocifera. 3. v. răsti.
A răcni ≠ a șopti
răcní (răcnésc, răcnít), vb. – A striga, a țipa, a rage. – Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), cf. sb. riknuti. – Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt); răcnitură, s. f. (strigăt).
A RĂCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A scoate răcnete; a produce sunete puternice și stridente; a striga; a țipa. 2) (despre copii) A plânge cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a țipa; a vocifera. /<sl. ryknonti
răcnì v. 1. a striga tare (vorbind de lei și de tigrii); 2. fam. a striga turbat, a urla ca fiarele. [Slav. RYKNÕTJ].
răcnésc v. intr. (vsl. ryknonti, rykati, a mugi [V. rîcăĭesc]; sîrb. riknuti, rus. ryknútĭ. V. rag). Strig tare ca să înfricoșez pe cineva orĭ ca să-mĭ arăt furia orĭ ca să fiŭ auzit de departe. – În vest răgnesc (ca icnesc, ignesc). V. țip.
RĂCNI vb. 1. a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 2. a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 3. a se răsti, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?)

răcni dex

Intrare: răcni
răcni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a