răcnet definitie

11 definiții pentru răcnet

RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile. SADOVEANU, O. III 659. Se auzeau răcnete ca de urs. RETEGANUL, P. II 7. Oile s-o spăimîntat, Mare răcnet că și-o dat. BIBICESCU, P. P. 252. ◊ Fig. A pornit cu răcnete înalte vîntul. SADOVEANU, P. M. 168. 2. Strigăt, țipăt puternic scos de om. Mulțimea de țărani fu pătrunsă brusc de un fior, parcă răcnetele lui Petre i-ar fi răscolit toate durerile. REBREANU, R. II 96. Nici o mîhnire, nici un răcnet de mînie, nici o tînguire n-au trecut încă prin buzele mele. RUSSO, O. 136. ♦ (De obicei la pl.) Vorbe strigate cu glas puternic; p. ext. zgomot, larmă. Gloata boierilor, îndîrjită, venea cutezătoare, cu răcnete de îndemn. SADOVEANU, O. VII 131. Pocni răcnetul deznădăjduit: fugiți!... vin turcii! GALACTION, O. I 160. – Variantă: (Mold.) rắcnit (CREANGĂ, A. 112) s. n.
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnet s. n., pl. răcnete
RĂCNET s. v. strigăt.
RẮCNET ~e n. 1) Sunet puternic scos de om; strigăt; țipăt. 2) Strigăt puternic și prelung scos de animale; răget; zbieret. /a răcni + suf. ~et
răcnet n. 1. strigătul leului; 2. fam. țipăt furios.
rắcnet n., pl. e (d. răcnesc). Strigăt puternic și bărbătesc. – Pin vest și răgnet. V. țipet.
RĂCNET s. strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?)
ultimul răcnet expr. moda zilei.

răcnet dex

Intrare: răcnet
răcnet substantiv neutru