răcit definitie

31 definiții pentru răcit

RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
RĂCÍT1 s. n. Faptul de a (se) răci. – V. răci.
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece.
RĂCÍT1 s. n. Faptul de a (se) răci. – V. răci.
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde din căldură, a deveni (mai) rece. Se răcește ciorba și se arde friptura. C. PETRESCU, C. V. 146. Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică, n-am venit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. Bate fierul pînă e cald, că de se va răci, în zadar vei munci (= fă lucrul la vremea lui). ♦ (Despre ființe sau despre corpul lor) A pierde (total sau parțial) căldura obișnuită a corpului. ◊ Tranz. Pe jumătate înăbușită de ștergar, fata din brațele cazacului tremura răcită de un fior de frig. SADOVEANU, O. VII 39. ◊ Intranz. (Învechit) Tot trupul lui au răcit, duhul deodată i-au încetat. DRĂGHICI, R. 136. ♦ (Despre timp, adesea impersonal) A deveni (mai) friguros, cu temperatura (mai) joasă. 2. Tranz. A face ca ceva să fie (mai) rece. A răci compresorul cu apă. ◊ Expr. A-și răci gura degeaba (în zadar, de pomană, de(-a) surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic. Numai în zădar voi călca calea și mi-oi răci gura. RETEGANUL, P. V 8. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Care va să zică, și cu nepotul mi-am răcit gura degeaba. CARAGIALE, S. N. 166. 3. Intranz. A se îmbolnăvi contractînd o răceală. Lasă-l, că e destul de bine îmbrăcat și nu răcește el. C. PETRESCU, C. V. 236. N-a uitat să-și acopere picioarele, ca să nu răcească. CARAGIALE, O. III 254. Mata, puiule, rămîi aici ca să nu răcești pe drum. ALECSANDRI, T. I 150. ◊ Refl. (Neobișnuit) Am fost mai totdeauna acasă pentru că mă răcisem într-o sară. KOGĂLNICEANU, S. 100. 4. Refl. (adesea reciproc). Fig. A-și pierde însuflețirea, căldura, interesul (pentru cineva sau ceva), a deveni indiferent. Fusese prieten bun cu Scarlat Turnavitu, dar acum se cam răciseră. CAMIL PETRESCU, O. II 10. Vezi... prieteșugul că se răcește. VĂCĂRESCU, P. 108. ◊ Tranz. (Învechit) Această propunere mi s-a părut o nenorocire... numai auzirea ei o să răcească pe d-l Tell. La GHICA, A. 717. Publicul, fără a-și răci dorința de a avea un teatru național, simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341.
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Devenit rece. Întunecat, se așeză la vatra răcită, cu capul între mîini. C. PETRESCU, S. 57. 2. Îmbolnăvit de răceală (3).
RĂCÍT1 s. n. Faptul de a (se) răci; răcire.
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcít s. n.
răcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 sg. și pl. răceáscă
răcít s. n.
RĂCÍ vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
RĂCÍT adj. v. rece.
A (se) răci ≠ a (se) încălzi
A răci ≠ a înfierbânta
A RĂCÍ1 ~ésc tranz. A face să se răcească; a răcori. ◊ A-și ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană) a vorbi fără nici un rezultat. /Din rece
A RĂCÍ2 ~ésc intranz. A contracta o răceală; a se îmbolnăvi de răceală. /Din rece
A SE RĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni mai rece; a se răcori. 2) fig. A-și pierde interesul (față de ceva sau de cineva); a deveni indiferent. /Din rece
răcì v. 1. a (se) face rece; 2. a prinde răceală: răcește ușor; 3. fig. a deveni indiferent, a se înstrăina.
răcit a. care a prins răceală. ║ n. fapta de a (se) răci.
răcésc și (vechĭ) recésc v. tr. (d. rece, răce). Fac rece: gheața răcește apa, un vînt care a răcit temperatura. Fig. Reduc (pasiunile, focu): bătrîneța răcește pasiunile. V. intr. Prind răceală, mă îmbolnăvesc de răceală: am răcit pin frig. V. refl. Apa se răcește. Fig. Entusiazmu s’a răcit. L. V. (după vsl. po-stydĭeti). Mă rușinez.
răcít, -ă adj. (d. răcesc). Bolnav de răceală.
RĂCI vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)
RĂCIT adj. rece. (Ciorba e ~.)
a fi răcit la gambetă expr. (iron., înv.) a fi aiurit, a fi ușor dezaxat.
a răci la gambetă expr. a se zăpăci, a fi năuc.
a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat.
răci, răcesc I. v. t. (intl.) a omorî. II. v. i. (intl.) a muri. III. v. r. 1. a-și pierde din interes / din actualitate. 2. (în sporturile de echipă – d. o acțiune de atac) a înceta să reprezinte un pericol pentru adversari.
răcit la cap expr. nebun.

răcit dex

Intrare: răci
răci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: răcit (adj.)
răcit 1 adj. adjectiv
Intrare: răcit (s.n.)
răcit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular