RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș.

RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș.

RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Desiș de răchite. La marginea răchitișului el o ajunse, o luă de mînă și... înaintară în crîngul desfrunzit. SLAVICI, O. II 60.

răchitíș s. n., pl. răchitíșuri

răchitíș s. n., pl. răchitíșuri

RĂCHITÍȘ ~uri n. 1) Loc unde cresc răchite. 2) Desiș de răchite. /răchită + suf. ~iș

răchitíș n., pl. urĭ (d. răchită). Loc pe unde cresc răchite.