RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita.

RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., scr. rakita.

RĂCHÍTĂ, răchite și răchiți, s. f. Varietate de salcie, cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri ușor de desprins de pe trunchi și folosite ca material de împletit; crește în locuri umede, mai ales pe malurile apelor (Salix fragilis). Zeci de femei și copii din mahalale, umblînd desculți și suflecați pînă la genunchi prin apa rece ca gheața, adunau... fel de fel de lucruri de printre răchite. CAMIL PETRESCU, O. I 565. Căpitanul stă la umbră, sub bolta unei răchite argintii. BART, S. M. 72. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți. EMINESCU, O. I 210. ◊ (Cu sens colectiv) Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe... aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele v. micșunea. – Variantă: (regional) richítă (ISPIRESCU, L. 282) s. f.

răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte

răchítă s. f., pl. răchíte

RĂCHÍTĂ s. (BOT.) 1. (Salix fragilis) lozie, mlajă, (reg.) plesnitoare, salcă, salcie, sălcică, sălcioară. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchițică, salcie, (reg.) străvăț. 3. răchită roșie (Salix purpurea) = lozie, mlajă, (reg.) răchițică, salcie. 4. răchită albă (Salix incana) = mlajă. 5. v. zalog.

RĂCHÍTĂ s. v. iov, salcie, salcie, pletoasă, salcie, plângătoare, zălog.

răchítă (răchíte), s. f. – Numele mai multor specii de salcie (Salix fragilis, S. incana, S. viminalis, S. purpurea). – Var. richită. Sl. rakyta (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 49), cf. bg., sb., cr., slov. rakita, ceh. rakyta, pol. rokita, mag. rakottya. – Der. răchitan, s. m. (plantă, Lythrum salicaria); răchitar, s. m. (fluturele lui Cossus ligniperda); răchitiș, s. n. (mulțime de răchite); răchițea, s. f. (plantă, Vaccinium oxycoccos); răchițică, s. f. (nume de arbuști, Epilobium angustifolium, Elaeagnus angustifolia). Arichiță, s. f. (zer), hapax atestat în Oltenia, poate fi același cuvînt cu răchită, richită și se explică prin obiceiul de a pune brînza pe o împletitură sau un tipar de răchită, cf. it. giunco „răchită”, giuncata „brînză”, fr. jonchée „rogojină de răchită” și „brînză” (după Hasdeu, 1643, din lat. *alicŭla < alica „secară-albă; alac”, cf. P. Papahagi, Notițe etim. 1 și DAR; după Diculescu, Elementele, 453, din lat. *alicula < gr. *ἀλλιϰύλη, din ἄλλιξ „tunică”).

RĂCHÍTĂ ~e f. 1) Arbust cu ramuri lungi, subțiri și flexibile, cu frunze înguste și alungite, cu flori dispuse în amenți, care crește mai ales pe malul apelor. 2) Nuiele din acest arbore din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, scaune etc.); mlajă; lozie. ◊ Când va face plopul pere și ~a micșunele niciodată. /<bulg., sb. rakita

răchită f. un fel de salcie, bună pentru împletit coșuri (Salix purpurea). [Slav. RAKITA].

răchítă f., pl. e și țĭ (vsl. rakyta, bg. sîrb. rakita, pol. rokita: ung. rakottya, rekettye). Est. Salcie. – Și ri- (vest).

răchită s. v. IOV. SALCIE. SALCIE PLETOASĂ. ZĂLOG.

RĂCHITĂ s. (BOT.) 1. (Salix fragilis) lozie, mlajă, (reg.) plesnitoare, salcă, salcie, sălcică, sălcioară. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchițică, salcie, (reg.) străvăț. 3. răchită-roșie (Salix purpurea) = lozie, mlajă, (reg.) răchițică, salcie. 4. răchită albă (Salix incana) = mlajă.

RĂCHÍTĂ (< bg., scr.) s. f. Arbore din familia salicaceelor, înalt de 4-8 m, cu ramuri lungi, erecte și subțiri (Salix viminalis). Crește spontan în regiunile de câmpii și coline, pe malurile râurilor. În țara noastră se cultivă în plantații (răchitării). Nuielele de r. sunt folosite la confecționarea coșurilor și a împletiturilor. Denumirea de r. este folosită și pentru alte specii din genul Salix (Salix fragilis, Salix purpurea, Salix triandra).

Salix alba L., « Salcie albă, Răchita albă ». Specie care înflorește primăvara, odată cu frunzele. Flori (cele mascule galbene-verzi cu 2 stamine și 2 glande nectarifere la bază, cele femele verzui cu o singură glandă nectariferă la bază, ovar aproape, sesil) dispuse în amenți, cu scvamele verzi sau galben-verzui, păroase, pe pedunculi frunzoși. Fructe, capsule glabre, obtuze. Frunze ușor pubescente, pînă la 10 cm lungime, lanceolate, îngustîndu-se. treptat spre bază și vîrf, pînă, la acuminat, cu partea inferioară verde-albăstruie, cea superioară verde-gri, stipele lanceolate, pe margini fin-dentate. Arbore pînă la 25 m înălțime, cu tulpina de obicei strînsă, lujeri verzi-maro, elastici, cei tineri gri-mătăsoși.

Salix fragilis L., « Salcie fragedă, Salcie plesnitoare, Răchită ». Specie care înflorește primăvara, în același timp cu frunzele. Flori (cele femele cu ovar pedicelat, cele mascule cu 2 stamine) în amenți verzi-gălbui, cei femeii mai lungi, scvamele verzui sau verzi-gălbui. Frunze lanceolate sau alungit-lanceolate, cca 12 cm lungime, cu vîrf alungit, acuminate, fin-dințate pe margini, pe ambele părți glabre, cea inferioară verde-gri, cea superioară verde-închis-lucios, pețiolate și cu 2 glande imediat sub limb, cu stipele. Arbore pînă la 20 m înălțime, lujeri glabri fără peri, elastici, foarte sensibili la rupere în punctul de inserție.

Salix purpurea L., « Răchită roșie ». Specie care înflorește primăvara, odată sau înaintea apariției frunzelor. Flori (cele femele cu ovar pubescent, sesil, cu o glandă nectariferă, cele mascule cu o glandă nectariferă, cu 2 stamine, antere mai întîi roșii apoi galbene, verzi sau roșii-închis) în amenți sesili, cu solzișori bicolori, la vîrf spre negru, la bază mai deschiși. Frunze pînă la 12 cm lungime, de cele mai multe ori opuse, lanceolate, ceva mai late în partea superioară și dințate, acuminate, glabre, deasupra verzi- închis-lucios, pe spate albastre-gri. Arbust, cca 3,5 m înălțime, cu lujeri elastici, lucioși, roșii-închis, nepăroși.

Vaccinium oxycoccos L., « Răchițele ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori lung-pedunculate (caliciu cu 4 diviziuni, corolă adînc-fidată, 4 petale răsfrînte cu lacinii alungit-eliptic-lanceolate, purpur-deschis, 8 stamine exerte), 1-4, în ciorchine terminal, erect. Frunze persistente, ovat-oblonge, cu marginea rulată, pe spate albe-cenușii și verzi pe față. Mic arbust tîrîtor, tulpină subțire, rădăcini radicante. Fructe, bace roșii-închis, acrișoare.

când o face plopul pere (și răchita micșunele) expr. niciodată.