răboj definitie

21 definiții pentru răboj

RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš.
RĂBÚȘ s. n. v. răboj.
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., scr. raboš.
RĂBÚȘ s. n. v. răboj.
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. (Și în forma răbuș) 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau în patru muchii, pe care se însemnau în trecut, prin crestături, diferite socoteli (numărul vitelor, zilele de muncă, banii datorați etc.). În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă, fălcile de arătură, de prașilă, de cosit și de secerat. VLAHUȚĂ, O. A. 356. Ciobanul ia legătura de răbușuri și înșiră de pe acest catastif al său care cîte oi are. EMINESCU, N. 142. ◊ Fig. De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le înseamnă pe răboj. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a(-și) pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea; a (se) supăra. Să nu mă scoți din sărite și să mă faci – cîteodată – să-mi ies din răbuș afară. CREANGĂ, P. 152. A lua (sau a da) pe răboj = a lua (sau a da) pe datorie. A șterge de pe răboj = a da uitării. A crede după răboj = a crede tot ce se spune. [Mama] crezîndu-le toate lăptoase după răbuș, cum i le spusesem eu... m-a lăudat. CREANGĂ, A. 61. 2. (Adesea fig.) Ceea ce se înseamnă pe răboj (1); socoteală, calcul. Urma să-i afle pe fiecare, la rînd, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Pierdusem răbojul timpului. M. I. CARAGIALE, C. 7. El ucisese atiția [urși] în viața sa, încît, nemaiavînd destule degete la mîni și la picioare ca să numere, le pierduse, cum am zice, răbojul. GANE, N. III 132. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita cuiva numărul anilor, a-l uita moartea. Îmbătrînea mereu, de murit însă nu mai murea. I se uitase răbojul. ȘEZ. XII 115. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. – Pl. și: răboaje (GHICA, S. A. 31). – Variantă: (Mold.) răbúș s. n.
RĂBÚȘ s. n. v. răboj.
răbój s. n., pl. răbójuri
răbój s. n., pl. răbójuri
RĂBÓJ s. (reg.) răvaș. (Socoteală înscrisă la ~.)
RĂBÓJ s. v. calcul, calculare, răvar, socoteală, socotire, socotit.
răbój (-oáje), s. n. – Tăbliță de lemn în care se însemnau cu crestături părțile unei socoteli. – Var. Munt. răboș. Mold., Trans. răbuș. Mr. arăbuș, megl. răbuș. Sl., cf. bg., sb., cr. raboš, sb. rabuš, slov. rabuša, pol. rabuše (Cihac, II, 319; Conev 78), mag. rovas, cf. răvaș. Der. din sl. rabŭ „sclav”, cu suf. -oș (Lacea, Dacor., V, 401) nu pare probabilă fiindcă, după cum bine a văzut Cihac, trebuie să se pornească de la sl. rovŭ „crestătură”, cf. rofii.
RĂBÓJ ~uri n. 1) înv. Bucată de lemn pe care se însemnau, prin crestături, diferite calcule (numărul de vite, de zile etc.). ◊ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) înv. Crestătură sau ansamblu de semne făcute pe această bucată de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lăsate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestătură făcută la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. raboš
răbúș, răbúșuri, s.n. (reg.) 1. răboj. 2. (fig.) cumpăt, fire.
răboj n. lemn pe care se însemna numere prin crestături și care servia apoi ca semn de recunoaștere în daraverile țărănești (azi obișnuit numai între ciobanii cei bătrâni): fig. a lor nume trecătoare le înseamnă pe răboj EM. [Bulg. RĂBOȘ].
răbuș n. Mold. 1. V. răboj: am dus-o cam anevoie cu răbușul CR.; 2. fig. cumpăt: să nu mă faci să-mi ies din răbuș afară CR. [Ceh. RABUȘ].
răbój n., pl. oaje și (nord) răbuș n., pl. e și urĭ (vsl. rŭbošŭ, sîrb. raboš, rabuš și rovaš, tăĭetură, crestătură; bg. raboš, slovac rovaš, rabuša, ceh. rováš, rabuše; ung. róbot, rovás, rovát. V. răvaș). Bucată de lemn pe care se fac crestăturĭ care servesc la ținut socoteala oamenilor care nu știŭ carte (astăzĭ rar întrebuințată pintre cĭobanĭ. Cînd e vorba de o adeverință reciprocă, se crestează și apoĭ se despică lemnu’n doŭă, și fie care parte îșĭ păstrează bucata de lemn, care, la o judecată eventuală, servește, drept probă. V. țăncușă). A scoate răboj la ureche, a cresta urechea uneĭ vite ca semn. Fig. A face răbuș, a socoti, a număra: a trebuit să fac răbușu copiilor bunĭ de școală (Kir. Șez. 30, 202). A-țĭ ĭeși din răbuș, a perde răbdarea, a te enerva, a te înfuria. – Și răbuj (Suc. Șez. 37, 42, și R. S. GrS. 6, 51).
răbúș, V. răboj.
RĂBOJ s. (reg.) răvaș. (Socoteală înscrisă la ~.)[1]
răboj s. v. CALCUL. CALCULARE. RĂVAR. SOCOTEALĂ. SOCOTIRE. SOCOTIT.
a încresta răbojul expr. (friz.) a tăia un client cu foarfeca la ureche.
răboj, răbojuri s. n. (intl.) 1. cazier judiciar, antecedente penale. 2. scrisoare.

răboj dex

Intrare: răboj
răbuș substantiv neutru
răboj 2 pl. -e substantiv neutru
răboj 1 pl. -uri substantiv neutru