răblăgi definitie

14 definiții pentru răblăgi

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.
RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.
RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Familiar; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora; (despre ființe) a-și pierde puterile, a se ramoli. – Variantă: răblăgi vb. IV.
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagí vb. (sil. -bla-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rablagésc, imperf. 3 sg. rablageá; conj. prez. 3 sg. și pl. rablageáscă
RABLAGÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, ramoli, strica, uza.
RABLAGÍ, rablagésc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi)
A SE RABLAGÍ mă ~ésc intranz. 1) fam. (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se hârbui; a se uza. 2) fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rebegi. /Din rablagiu
rablagi vb. v. DEGRADA. DETERIORA. ÎNVECHI. RAMOLI. STRICA. UZA.
rablagi În BL, VII, p. 122, și, mai pe larg, în BL, XIV, p. 110, am explicat pe rablagiu prin rablă, poate sub influența lui damblagiu. Am arătat acolo că s-a format și un, verb, a se rablagi, care, sub influența lui bleg, a fost transformat în reblegi. Cîteva adaosuri sînt necesare. Mai întîi atestări: rablagit, la acad. Iorgu Iordan, SCL, XXIV, p. 713. în DLRM se adaugă variantele răblăgi, răblăgiu; răblăgi apare și la Udrescu, s. v, știolf. Tot la Udrescu găsim și rebleagă, reblegitură și rebeagă, pe care îl întîlnim și în Lex. reg. II, p. 71 (din Roșiorii de Vede). Pe cît se pare, nu e numai încrucișare cu bleg, ci, așa cum presupuneam în articolul citat din BL, XIV, și. cu rebegi, a cărui origine nu e clară: CADE îl explică prin magh. rebegni, ceea ce, pe drept cuvînt, nu a găsit asentimentul lui Tamás. Mai semnalez, în sfîrșit, varianta răblări, BL, IV, p. 68.
rablagi, rablagesc v. r. 1. (d. obiecte) a se strica, a se uza 2. (d. ființe) a-și pierde puterile / vigoarea / sănătatea; a se ramoli

răblăgi dex

Intrare: rablagi
rablagi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -bla-
răblăgi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a