RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.

RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.

rățói s. m., pl. rățói, art. rățóii

rățoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rățoiésc, imperf. 3 sg. rățoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rățoiáscă

RĂȚOÍ vb. v. răcni, răsti, striga, țipa, urla, zbiera.

RĂȚÓI ~ m. Bărbătușul raței. /rață + suf. ~oi

A SE RĂȚOÍ mă ~iésc intranz. fam. A se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță; a se strofoli. /Din rățoi

rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).

rățoĭésc și (maĭ rar) -uĭésc (mă) v. refl. (cp. cu rățoĭ, pin aluz. la mers, orĭ cu ung. ranculni, a încreți fruntea). Fam. Iron. Fac gesturĭ grave ca să speriĭ, mă răstesc, mă grozăvesc: o îmbrînceam rățuindu-mă (VR. 1916, 1-3, 162).