rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).
rățoĭésc și (maĭ rar) -uĭésc (mă) v. refl. (cp. cu rățoĭ, pin aluz. la mers, orĭ cu ung. ranculni, a încreți fruntea). Fam. Iron. Fac gesturĭ grave ca să speriĭ, mă răstesc, mă grozăvesc: o îmbrînceam rățuindu-mă (VR. 1916, 1-3, 162).