rățoi definitie

2 intrări

18 definiții pentru rățoi

RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței, puțin mai mare decît aceasta, cu penajul mai colorat și cu cîteva pene de la coadă întoarse în sus. Nici eu, nici indianul nu știam că rățoiul cel mare, din marginea de cătră noi a luciului, e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi, – cu pene de azur și ochi de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. Domnul cu lavalieră continuă să surîdă, răsucindu-și vîrful bărbii, din care făcuse un cîrlionț ca o coadă de rățoi. C. PETRESCU, Î. II 111. ◊ Loc. adj. Coada rățoiului = (despre mustăți) cu capetele răsucite în spirală.
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. A se răsti la cineva, cerîndu-i socoteală sau provocîndu-l, pe un ton amenințător; a se stropși. Vin cu sabia în mînă! se rățoi Văitoianu la gazetarii pe care îi chemă pentru a le face, potrivit obiceiului, o expunere de principii. PAS, Z. IV 157. Nu te rățoi la noi, mă nene. SADOVEANU, M. C. 200. Ei! nu te mai rățoi așa, căi nu-ți șede bine! ALECSANDRI, T. I 151.
rățói1 s. m., pl. rățói, art. rățóii
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățói s. m., pl. rățói, art. rățóii
rățoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rățoiésc, imperf. 3 sg. rățoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rățoiáscă
RĂȚOÍ vb. v. răcni, răsti, striga, țipa, urla, zbiera.
RĂȚÓI ~ m. Bărbătușul raței. /rață + suf. ~oi
A SE RĂȚOÍ mă ~iésc intranz. fam. A se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță; a se strofoli. /Din rățoi
rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].
rățoiu m. barbățelul raței.
rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).
rățoĭésc și (maĭ rar) -uĭésc (mă) v. refl. (cp. cu rățoĭ, pin aluz. la mers, orĭ cu ung. ranculni, a încreți fruntea). Fam. Iron. Fac gesturĭ grave ca să speriĭ, mă răstesc, mă grozăvesc: o îmbrînceam rățuindu-mă (VR. 1916, 1-3, 162).
rățoi vb. v. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

rățoi dex

Intrare: rățoi
rățoi s.m. substantiv masculin
Intrare: rățoi
rățoi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a