rășluit definitie

2 intrări

13 definiții pentru rășluit

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A rupe, a ciunti, a desprinde așchii, părți din ceva. (Refl.) Puind dalta și lovind cu ciocanul, se rășluia cîte o bucată mare din piatră. DRĂGHICI, R. 54. ♦ (Despre grăunțe, semințe etc.) A descoji, a decortica. 2. Fig. (Despre bunuri materiale aparținînd cuiva) A lua (prin abuz de putere sau prin violență), a răpi, a cotropi; a lua cu hapca. Fiind și el singur în viață, fără nevoi mari și fără proiecte ambițioase, n-a rășluit nimic din bunul stăpînului. C. PETRESCU, A. 79. De cînd vechilul monăstirii mi-o rășluit bucățica mea de răzășie, de-aici, din satu Horamu, am rămas pe drumuri. ALECSANDRI, T. 1535. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. (Refl. pas.) Este trist lucru a vedea cum se pierd roadele pămîntului nostru, cum se rășluiește avuția publică. I. IONESCU, D. 292. 3. (Despre așezări omenești) A rade de pe fața pămîntului, a distruge, a pustii. Satul din preajmă era rășluit pînă la fața pămîntului. SADOVEANU, O. I 572. – Variantă: rișluí (I. IONESCU, P. 390) vb. IV.
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Cojit, decorticat. Orz rășluit. Hrișcă rășluită.
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rășluiáscă
RĂȘLUÍ, răsluiésc, vb. IV. Tranz. ~ (din rușui, cu l expresiv)
A RĂȘLUÍ ~iésc tranz. 1) (lemn, piatră etc.) A prelucra prin desprindere de așchii. 2) (semințe) A curăța de coajă; a decoji; a decortica. 3) pop. (așezări omenești) A șterge de pe fața pământului. 4) fig. (bunuri materiale străine) A-și însuși prin abuz de putere; a răpi; a fura. /<sl. razloțiti, sb. razlušiti
rășluít, rășluítă, rășluíți, rășluíte, adj. (pop.) 1. tăiat, smuls, desprins din ceva. 2. descojit, decorticat. 3. (fig.) răpit. 4. risipit, irosit, prăpădit; distrus, pustiit.
rășluì v. 1. a tăia pe margine; 2. fig. a cotropi: mi-a rășluit bucățica mea de răzeșie AL. [Slovean REJLIATI, a tăia].
rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.

rășluit dex

Intrare: rășluit
rășluit adjectiv
Intrare: rășlui
rășlui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a