RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar.

RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinii. – Rășină + suf. -ar.

rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári

rășinár s. m., pl. rășinári

rășinár, rășinari, s.m. – Persoană care se ocupă cu extracția și vânzarea rășinei. ♦ (onom.) Rășinari, poreclă pentru locuitorii din Budești (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969; Bilțiu-Dăncuș, 2005; AER, 2010): „pentru că vindeau rășină pentru tămâie”; „budeștenii îs rășinari, dípce i multă rășină, acolo-s mulți braz” (Papahagi, 1925: 315-316). – Din rășină (< lat. resina) + suf. -ar (DEX, MDA).

rășinár, -i, s.m. – Persoană care se ocupă cu extracția și vânzarea rășinei. Rășinari, poreclă pentru locuitorii din Budești: „Budeștenii îs rășinari, dípce i multă rășină, acolo-s mulți braz” (Papahagi 1925: 315-316). – Din rășină (< lat. resina) + -ar.

RĂȘINÁR, elev Blaj, 1757 (BA II 408); -i s. < subst. (culegător de rășină).