RĂSCHITÓR s. n. v. rășchitor.

RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor.

RĂSCHITÓR s. n. v. rășchitor.

RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor.

RĂSCHITÓR s. n. v. rășchitor.

RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. (Și în forma răschitor; cu pronunțare regională rîșchitor, rîschitor) Unealtă pe care se deapănă tortul de pe fus sau de pe ghem, pentru a-l face scul sau jurubiță. Mai stai numai nițel, Mărioaro, să-mi pui niște canură pe rășchitor! SANDU-ALDEA, D. N. 228. Seara pleci pe la ogor, Cînepă stă-n rîșchitor. TEODORESCU, P. P. 343. ◊ (În comparații) O pasăre naltă, Cu picioare Rîschitoare Și c-un gît Pînă-n pămînt. TEODORESCU, P. P. 130. – Variantă: răschitor s. n.

rășchitór s. n., pl. rășchitoáre

rășchitór s. n., pl. rășchitoáre

RĂȘCHITÓR s. (TEXT.) (reg.) râșchi.

RĂȘCHITÓR s. v. depănătoare, vârtelniță.

RĂȘCHITÓR ~oáre n. Unealtă pe care se deapănă firele textile de pe fus sau de pe ghem, pentru a le face scul. /a răschia + suf. ~tor

răschitor n. 1. unealtă de depănat tortul; 2. fig. se zice de un om slab și înalt. [V. răschirà].

răschitór și rășchitór (vest) și rîșchitór (est) n., pl. oare (din *răschietor, d. a răschia). Un fel de crăcană saŭ furcă întrebuințată la depănat lîna saŭ cînepa de pe fus p. a o face în formă de sculurĭ. – La Lung. ns. 137, răsch-, la Agrab, Înt. 116, risch-.

rắșchiĭ, rășchitór, V. răsch-.

rășchitor s. v. DEPANATOARE. VÎRTELNIȚĂ.

RĂȘCHITOR s. (TEXT.) (reg.) rîșchi.

rășchitór, rășchitoare, (răștítor), s.n. – (reg.) Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: „Rășchitorul este construit dintr-o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă” (Bârlea, 1924, II: 470): „Mă ducei în sus pe luncă / Să fac răștítor și furcă” (Țiplea, 1906: 497). – Din rășchia „a depăna firele toarse de pe fus” + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).

rășchitór, -are, (răștítor), s.n. – Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: „Rășchitorul este construit din o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă” (Bârlea 1924 II: 470): „Mă ducei în sus pe luncă / Să fac răștítor și furcă” (Țiplea 1906. 497). – Din rășchia „a depăna firele toarse de pe fus”.