rășchiat definitie

21 definiții pentru rășchiat

RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare.
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. [Pr.: -chi-at. – Var.: răschiát, -ă adj.] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare.
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. [Pr.: -chi-at. – Var.: răschiát, -ă adj.] – V. rășchia.
RĂȘCHIÁ, rắșchiu și rășchiez, vb. I. Tranz. A trece firele de cînepă, de in etc. de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă, s-o rășchie, s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. ◊ (Complementul indică obiectul de pe care se deapănă; cu pronunțare regională) A doua rîșchie fuse pe un rîșchitor de aur. SEVASTOS, N. 225. ◊ Absol. Fata are să rîșchie. ȘEZ. I 184.
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. (Cu pronunțare regională) Rîșchietul tortului se face din lipsă de o altă aranjare a mai multor fire la un loc. ȘEZ. IX 144.
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Și în forma răschiat; despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. (Cu pronunțare regională) Ș-a lor trupuri moarte-aruncă răschiete în ogradă. EMINESCU, L. P. 128. – Variantă: răschiát, -ă adj.
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiát (-chi-at) s. n., pl. rășchiáturi
rășchiá vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. rășchiéz, 3 sg. și pl. rășchiáză, 1 pl. rășchiém (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rășchiéze; ger. rășchiínd (sil. -chi-ind)
rășchiát s. n. (sil. -chi-at), pl. rășchiáturi
RĂȘCHIÁ vb. v. râcâi, scormoni, scurma.
RĂȘCHIÁT s. v. rășchiere.
rășchiá (rășchiéz, rășchiát), vb. – A depăna. – Var. rîșchia, pers. I rășchii. Bg. rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și megl. rășies „a depăna”; forma rom. este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din lat. *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, GS, II, 320). – Der. rășchitor (var. rășchitoare, rîșchitor), s. n. (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din lat. *re-ex-clāvātōrium.
A RĂȘCHIÁ ~éz tranz. (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /<lat. rasclare
rắschiĭ și rắșchiĭ (vest) și rî́șchiĭ (est), a -iá v. tr. (lat. *rasclare, din *rastlare, a grebla, d. rastrum, greblă; it. raschiare, fr. racler, a zgîria, a rade, a răzui). Est. Depăn lînă de pe fus pe răschitor.
rắșchiĭ, rășchitór, V. răsch-.
rășchia vb. v. RÎCÎI. SCORMONI. SCURMA.
RĂȘCHIAT s. (TEXT.) rășchiere. (~ firelor textile pe rășchitor.)

rășchiat dex

Intrare: rășchiat (adj.)
rășchiat adj.
Intrare: rășchia
rășchia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -chi-a
Intrare: rășchiat (rășchiere)
rășchiat rășchiere substantiv neutru
  • silabisire: -chi-at