râvnă definitie

13 definiții pentru râvnă

RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv).
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv).
RÎ́VNĂ, rîvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire la muncă; silință, sîrguință, zel. Credem că astăzi, pentru a scrie romînește, nu trebuie gramatici, trebuie rîvnă, idei și giudecata dreaptă a lucrurilor. RUSSO, O. 69. Învăța cu mare rîvnă pe Vineri limba nemțască. DRĂGHICI, R. 192. ♦ Ardoare, evlavie (în special pentru dumnezeire). [Moșul] îmi zice să mă întorc, căci rîvna noastră a ascultat-o dumnezeu. ISPIRESCU, L. 96. În a mea rîvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărîna lor slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 11. Cu rîvnă... ridică ochii în sus, mulțămind lui d-zeu. ȘEZ. II 200. 2. Dorință, poftă, invidie. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, CH. 76. Ștefan-vodă de-l vedea [calul]... La boieri că-l arăta, Rîvna-n suflet le intra. TEODORESCU, P. P. 522. ◊ Loc. adj. De rîvnă = de invidiat, de dorit. Un copaci... ce făcea o umbră cu totul de rîvnă. GORJAN, H. IV 137.
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvnă s. f., g.-d. art. râvnei; pl. râvne
RÂVNĂ s. 1. v. perseverență. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, sârguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.) 4. v. bunăvoință. 5. v. aspirație.
RÂVNĂ s. v. chef, credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, deochetură, deochi, descântec, dispoziție, dorință, evlavie, farmec, gust, magie, pietate, pioșenie, piozitate, plac, plăcere, poftă, religiozitate, smerenie, voie, voință, vrajă, vrăjitorie, vrere.
rîvnă (-ne), s. f.1. Pasiune, ardoare. – 2. Ambiție, pretenție. – 3. Zel, osîrdie. – Var. rîmnă, înv. rîhnă. Sl. rĭvĭnije, rĭvĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 315; Conev 100). – Der. rîvnaci, adj. (zelos, harnic); rîvni (var. rîmni, înv. revni, răhni), vb. (a dori, a năzui, a aspira); rîvnitor (var. rîmnitor), adj. (doritor, avid, zelos).
RÂVNĂ ~e f. 1) v. A RÂVNI. 2) Străduință deosebită; zel. /v. a râvni
râvnă f. ardoare, zel. [Slav RĬVĬNŬ, zelos].
rî́vnă f., pl. e (vsl. rĭvĭnĭ, zel, rĭvĭniĭe, rĭveniĭe, întrecere, rivalitate; sîrb. rvanje, luptă). Ardoare, zel, hărnicie: a munci cu mare rîvnă. – Vechĭ și pop. rîhnă și rîmnă.
rîvnă s. v. CHEF. CREDINȚĂ. CUCERNICIE. CUVIOȘENIE. CUVIOȘIE. DEOCHETURĂ. DEOCHI. DESCÎNTEC. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. EVLAVIE. FARMEC. GUST. MAGIE. PIETATE. PIOȘENIE. PIOZITATE. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. RELIGIOZITATE. SMERENIE. VOIE. VOINȚĂ. VRAJĂ. VRĂJITORIE. VRERE.
RÎVNĂ s. 1. asiduitate, insistență, perseverență, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 2. hărnicie, silință, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (A demonstrat o mare ~ în munca sa.) 3. ardoare, sîrguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.) 4. bunăvoință, silință, sîrg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza nimic.) 5. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)

râvnă dex

Intrare: râvnă
râvnă substantiv feminin