râpă definitie

17 definiții pentru râpă

RẤPĂ, râpe, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie. ◊ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eșua. [Pl. și: râpi] – Lat. ripa.
RẤPĂ, râpe, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie. ◊ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eșua. [Pl. și: râpi] – Lat. ripa.
RÎ́PĂ, rîpe și rîpi, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pămînt făcută de torente sau de șuvoaie. Rîpele erau pline de troiene, drumurile la Bistrița erau închise. SADOVEANU, B. 65. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu rîpe fără fund. EMINESCU, O. IV 318. Prin rîpi adînci zăpada de soare se ascunde. ALECSANDRI, O. 174. ◊ Expr. A (se) da (a merge sau a (se) duce) de rîpă = a (se) distruge, a (se) nimici; (despre persoane, rar) a se omorî. Uneori îl băteau gîndurile să-și facă seamă singur, să se dea de rîpă. ISPIRESCU, L. 214. Ai mai crescut haraciul... Făr-a vedea că țara sărmană-o dai de rîpă. ALECSANDRI, T. II 169.
rấpă s. f., g.-d. art. rấpei/rấpii; pl. rấpe/râpi
râpă s.f., g.-d. art. râpei /râpii; pl. râpe /râpi
RÂPĂ s. (GEOGR.) ponor, văgăună, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, țifleică, (Munt. și Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)
rîpă (-pe), s. f. – Abis, prăpastie, hău. – Var. Trans. de S. ripă. Mr. arîpă, megl. rǫpă, istr. ărpĕ. Lat. rῑpa (Pușcariu 1467; REW 7328), cf. alb. rip (Philippide, II, 652), v. it. ripa, prov., cat., port. riba, fr. rive. – Der. rîpos (var. rîpănos), adj. (plin de rîpe, abrupt). Din rom. provine rut. rypa (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 404).
RÂPĂ ~e f. 1) Surpătură de pământ, lungă și adâncă, apărută în urma acțiunii torenților de apă. ◊ A da de ~ (ceva) a face să nu se aleagă nimic (din ceva); a face să eșueze (ceva). Bun de dat la ~ a) bun de aruncat; b) nemernic. A se duce (sau a merge) de ~ a se solda cu nereușită. 2) pop. Apă curgătoare mică; pârâu. [G.-D. râpei; Pl. și râpi] /<lat. ripa
râpă f. deal prăpăstios, coastă sau vale repede: prin râpi adânci zăpada de soare s’ascunde AL.; a da de râpă, a duce la prăpăd pe cineva. [Lat. RIPA].
rî́pă f., pl. e și (est) ĭ (lat. rîpa, mal; it. riva, sic. ripa, fr. rive, pv. sp. pg. riba). D. rom. vine rut. rypa, povîrniș). Mare surpătură de pămînt, loc surpat orĭ foarte povîrnit (dar maĭ mic de cît prăpastia). A da pe cineva de rîpă (saŭ: de mal), a-l prăpădi, a-l da peiriĭ. – Pl. e. V. la sodom.
RÎ s. (GEOGR.) ponor, văgăună, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, țifleică, (Munt. și Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)
RÂPA ALBASTRĂ, lac antropic în jud. Vaslui, realizat pe cursul inf. al râului Simila, la 6 km amonte de confl. cu Bârladul. Supr.: 232 km; vol.: 10,6 mil. m3.
RÂPA DE SUS v. Vătava.
RÂPA ROȘIE v. Sebeș (3).
RÂPILE v. Gura Văii.
RÎPĂ subst. 1. Rîpa b. (Sd XVI 73; Bîr I; 16 B II 250). 2. Răpa, C., mold. (Sd VII 67); Răpescu, mold. 3. Răpan, Lupu scris și Rîpan (Bîr II). 4. Rîpașu, Iordache (Puc 297, 397).
a se duce de râpă expr. 1. a se distruge, a se nimici. 2. (d. planuri, proiecte) a eșua.

râpă dex

Intrare: râpă (pl. râpe)
râpă pl. râpe
Intrare: râpă (pl. râpi)
râpă pl. râpi
Intrare: Râpă
Râpă