rânză definitie

18 definiții pentru rânză

RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”.
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Reg.) Pipotă. 2. (Pop. și fam.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”.
RÎ́NZĂ, rînze, s. f. 1. (Regional) Pipotă. Să mănînce mai sau rînză de pasere. ȘEZ. III 150. 2. (Familiar) Stomacul omului sau al animalelor (uneori considerat ca sediu al sentimentelor sau al puterii, v. inimă). Mai toarnă-mi un pahar, mă Neculăieș, că crapă rînza în mine. SADOVEANU, P. M. 303. Auzi d-ta, noi nu știm cum să-l mai ținem pe maniacul ăla pe vîrful degetelor și poftim... d-ta îi întorci rînza pe dos. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. Ajungînd la un izvor limpede ca cristalul, se puse puținel să odihnească și să se împace cu rînza, ca astfel să poată merge mai departe. BOTA, P. 48. ♦ Numele popular al unor boli de stomac. Rînza... se cîștigă din ridicături peste măsură. ȘEZ. IV 25.
rânză1 s.f. 1 (pop.) Stomac. ◊ (med.; reg.) Răsturnatul rânzei v. răsturnat. ◊ Expr. A se împăca cu rânza = a se sătura. A i se întoarce (sau a i se răsturna) rânza pe dos = a i se face greață. A avea rânză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rânza mare sau a avea rânza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rânza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rânza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în rânză v. tare. 2 (pop.) Pipotă. L-am doftorit... cu rânza de dropie arsă (ALECS.). 3 (reg.) Abdomen, burtă. ◊ Expr. A avea (sau a face) rânză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rânza = a sărăci. ♦ Osânză. 4 (reg.) Nume dat unor boli digestive, caracterizate prin dureri abdominale și grețuri. • pl. -e. / cuv.autoh.; cf. alb. rrëndës „cheag”.
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânză s. f., g.-d. art. rânzei; pl. rânze
RÂNZĂ s. v. pipotă.
RÂNZĂ s. v. abdomen, burtă, osânză, pântece, stomac.
rînză (-ze), s. f.1. Ament, mîțișor, mugur etc. – 2. (Bucov.) Franjuri care ornează punga de tutun. – 3. Pipotă. – 4. Cheag. – 5. Stomac în general. – Var. Olt., Trans. rînsă (sensul 1). Mr. arînză. Cuvînt foarte discutat, la care se consideră în general că sensurile 1 și 2 reprezintă un cuvînt diferit de celelalte sensuri. Această separare este puțin convingătoare; cel mai probabil ar fi să se pornească de la un cuvînt de bază care să reprezinte ideea de „ciucure”, aplicabilă în același timp la mîțișor și la pipotă, cf. fr. glande „glandă” din gland „ciucure, franj”. Așa fiind, pare că trebuie să se pornească de la sl. ręsa „mîțișor, mugure” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 313; Philippide, Principii, 159; Rosetti, III, 92; Conev 89; origine admisă pentru primele sensuri ale cuvîntului de Tiktin și Candrea; combătută pentru cele din urmă de Petrovici, Dacor., X, 144), cf. bg. rĕsa „ament”, sb. resa „ament; ciucure; omușor”, pol. rzęsa „spic”. Explicația semantică pare evidentă, căci pipota seamănă cu un ciucure. Fonetismul este mai dificil de explicat, deoarece rezultatul normal rînsă, sr fi trebuit să se păstreze în general; e posibil să fi intervenit o analogie cu cuvintele compuse cu suf. -ză (cf. cinteză pupăză, coacăză) sau terminate în -ză (barză, brînză, pînză), sau să fie datorat unei alte circumstanțe pe care o ignorăm, ca în ovăs › ovăz. Cîntărind îndoielile, această soluție pare preferabilă celei care se bazează pe alb. rëndës „cheag” (Pascu, II, 216; Phlippide, II, 731; Capidan, Raporturile, 516; Rosetti, II, 121), pentru că drumul de la „cheag” la „pipotă” este mai greu de explicat decît cel de la „ament” la „pipotă” și la „cheag”; fiindcă nu știm originea cuvîntului alb.; și fiindcă soluția nu pare posibilă fonetic, decît pe baza derivării *rëndë-zë › rëndzë, care pare forțată. Giuglea, Dacor., II, 643, propune soluția unui alb. rra-ni „cheag”, cu suf. -ză, care nu este nici mai simplă nici mai logică. Der. rînzișoară, s. f. (untișor, Ranunculus pedatus, R. aureus; cretușcă, Spiraea ulmaria), probabil datorită formei florilor; rînzoș, adj. (arțăgos, ticălos). Din rom. provine rut. ryndza, rynd(z)ja (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409), pol. ryndza.
RÂNZĂ ~e f. 1) Stomac de pasăre; pipotă. 2) fam. Stomac de om. / cf. alb. rrëndës
rânză f. 1. stomac; 2. pipotă: rânză de dropie AL. [Macedo-rom. rândză = albanez RĂNDĂS, chiag].
rânză f. mugur lung în formă de omidă (la alun, fag, mesteacăn). [Slav. RENSA, floarea amentaceelor, mățișor].
1) rî́nză f., pl. e (vsl. rendza [Bărb. Ind. 251]. Cp. și cu alb. răndăs, dim. rănd-ză, cheag, organu care conține cheagu, de unde și mrom. arîndză. D. rom. vine rut. rýndzĕa, pol. renska, slovac rynska). La rumegătoare, acea parte a stomahuluĭ care conține cheagu. Pipotă, stomah de pasăre saŭ (iron.) și de om (Mold. Munt. est): Maĭ bine să crăpe rînza de cît să rămîĭe (nemîncată) brînza = maĭ bine să-țĭ fie răŭ de cît să rămîĭe’n hîrgăŭ (Prov.)! O boală caracterizată pin greață. A ți se’ntoarce rînza pe dos, a ți se face mare greață. V. bătucă, pipotă.
2) rî́nză și (Trans. Olt.) rî́nsă f., pl. e (vsl. rensa, ament, mugur, cî́ucure, infl. de rînză 1). Ament.
rînză s. v. ABDOMEN. BURTĂ. OSÎNZĂ. PÎNTECE. STOMAC.
RÎNZĂ s. (ANAT.) pipotă, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, rîșnitoare, rîșniță. (~ de pasăre.)
rấnză, rânze, s.f. – 1. Pipotă. 2. Stomac. – Cf. alb. rëndës (Șăineanu, DEX, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. rëndës „cheag”, din i.-e. *rendh- „a rupe, a sfâșia, a despica” (Russu, 1970: 191). Cuv. rom. > ucr. ryndža (Scriban; Miklosich, Candrea, cf. DER), pol. ryndza (Scriban, DER), slov. rynska (Scriban).
rấnză, -e, s.f. – 1. Pipotă. 2. Stomac. – Cuvânt autohton, cf. alb. rëndës „cheag” (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

rânză dex

Intrare: rânză
rânză substantiv feminin