RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et.

RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et.

RÎ́NJET, rînjete, s. n. Grimasă de batjocură sau de răutate, care strîmbă figura și descoperă dinții; rîs sau zîmbet răutăcios, sarcastic. Rînjetul lui Todericiu se adînci. VORNIC, P. 21. Nu mai vedea rînjete, ci numai chipuri senine. TUDORAN, P. 337. După o secundă de șovăire, îi înfruntă privirea cu un rînjet obraznic. REBREANU, R. II 195. ◊ Fig. Ferestruicile se strîmbau într-un rînjet. CAMILAR, N. I 19. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, constînd din arătarea dinților. Încercă să rîdă, dar rîsul fu ca un rînjet de cîine bătut. C. PETRESCU, C. V. 146.

rấnjet s. n., pl. rấnjete

rânjet s. n., pl. rânjete

RÂNJET s. rânjeală, rânjire, rânjitură, (livr.) ricanare.

RÂNJET ~e n. 1) (la oameni) Zâmbet sarcastic, care descoperă dinții și schimonosește fața. 2) (la unele animale) Arătare a dinților, însoțită de obicei de sunete caracteristice, vădind o amenințare. /a rânji + suf. ~et

rî́njet n., pl. e. Iron. Rînjitură, strîmbătura celuĭ care rînjește.

RÎNJET s. rînjeală, rînjire, rînjitură, (livr.) ricanare.