rândunel definitie

9 definiții pentru rândunel

RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el.
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el.
RÎNDUNÉL, rîndunei, s. m. Masculul rîndunicii. [Ea] s-a prefăcut în rîndunică și el în rîndunel, și-amîndoi au zburat pe o fereastă. MARIAN, O. II 98. ♦ (Adverbial) Repede (ca rîndunica). Zboară calul rîndunel, Costea tot cu jale-n el. COȘBUC, P. I 132. Calul rîndunel zbura Și în curte că era. ALECSANDRI, P. P. 176.
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
RÂNDUNÉL s. (ORNIT.) (reg.) rândunic, rândunicoi, rândunoi. (~ul este bărbătușul rândunicii.)
RÂNDUNÉL ~i m. Bărbătușul rândunicii. /rândun(ea) + suf. ~el
rândunel adv. ca o rândunică: calul rândunel sbura POP.
RÎNDUNEL s. (ORNIT.) (reg.) rîndunic, rîndunicoi, rîndunoi. (~ este bărbătușul rîndunicii.)

rândunel dex

Intrare: rândunel
rândunel substantiv masculin