rândui definitie

16 definiții pentru rândui

RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui.[1]
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui.
RÎNDUÍ, rînduiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel (pentru a da un aspect plăcut sau pentru a face să corespundă unui anumit scop); a face ordine. Traian se ridică de pe scăunaș și prinse a rîndui în polițele de subt șopru. SADOVEANU, P. M. 248. Rîndui pe măsuța de la căpătîiul bolnavului cele cîteva reviste. C. PETRESCU, C. V. 211. Cuvinte prea frumoase le-am rînduit șirag Și-am spus și eu la lume ce-mi este scump sau drag. EMINESCU, O. IV 288. ◊ Refl. pas. Se taie și se rînduiește pînea. SADOVEANU, P. M. 77. ◊ Refl. Fruntașii păuneni s-au rînduit cuviincios in două laturi. SADOVEANU, P. M. 213. In fața casei, Ioana cu cei doi copilași ai ei s-au rînduit ca la intrarea în biserică. CAMIL PETRESCU, U. N. 256. [Pedestrimea] era armată cu suliți și se rînduia în «falange». BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda, a se perinda. Cîți domnitori... s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73. ♦ Refl. A se afla, a fi așezat sau situat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. Case mărunte... se rînduiesc pînă la marginea liniei ferate. SAHIA, U.R.S.S. 6. În spate aveam culmea întinsă a Penteleului... și pe sub dînsul se rînduiau, ca trepte ale unei scări de uriași, plaiul Răboiului, munții Neharnița. ODOBESCU, S. III 174. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate, a organiza. Asociații se strînseră în multe seri... în localul școalei de la Trei-Ierarhi, încît chestiunea era acum mai mult de a rîndui materia. CĂLINESCU, I. C. 139. Se frămînta Tetea, rînduindu-și compania. SADOVEANU, O. VI 32. ◊ Absol. Rînduiți, c-o să petrecem nouă zile înșirate. Să petreacă toți în țară. EFTIMIU, Î. 56. ◊ (Complementul indică acțiuni ale omului) Domnul... rînduia cele întăi afaceri ale stăpînirii. SADOVEANU, O. VII 73. Cum venea seara, își rînduia rosturile și se culca. DUNĂREANU, CH. 27. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție, a prescrie cuiva ceva; a dispune, a hotărî, a porunci. Cuviosul stareț rîndui fratelui arhondar să pregătească cină. SADOVEANU, Z. C. 261. Se cununară cu fetele, după cum rînduise Prîslea. ISPIRESCU, L. 89. Întrebînd pe doftorul... mi-au rînduit apile de mare. KOGĂLNICEANU, S. 90. ◊ (Impersonal) Ca și-n poveștile cele bătrînești, i-a fost rînduit să slujească la găinărie. SADOVEANU, O. VIII 222. După cine va fi rînduită să se mărite și fetița noastră. RETEGANUL, P. IV 73. ♦ A decide, a fixa, a stabili. Deci ție din visterie pensie îți rînduiesc. NEGRUZZI, S. I 132. Au rînduit locul unde trebuia să se culce supusul său. DRĂGHICI, R. 176. 4. (Învechit și arhaizant) A numi pe cineva într-o slujbă, a repartiza într-o funcție. [Am luat] 800 de galbini de la comisul Trufandachi, pentru ca să-l rînduim ispravnic la Hîrlău. ALECSANDRI, T. 1353. Rînduiră... pe fiecare dobitoc la ce are să fie bun. ȘEZ. II 31.
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rânduiáscă
RÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. hărăzi.
RÂNDUÍ vb. v. comanda, curăța, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.
A RÂNDUÍ ~iésc tranz. 1) (diferite obiecte) A așeza în rând; a înșira. 2) v. A ORÂNDUI. 3) rar A impune printr-o dispoziție. /rând + suf. ~ui
A SE RÂNDUÍ mă ~iésc intranz. A se substitui pe rând, consecutiv; a se succeda. /rând + suf. ~ui
rânduì v. 1. a orândui: să mă rânduească secretar la vr’un minister AL.; 2. a fixa: se rândui ziua, locul PANN. [V. rând].
1) rînduĭésc v. tr. (d. rînd). Orînduĭesc, dispun, fixez, hotărăsc: așa a rînduit Dumnezeŭ. Diretic, pun în ordine, pun la locu lor: a rîndui lucrurile. Numesc într’o funcțiune: l-a rînduit ispravnic (Vechĭ). – În Serbia rîndesc.
2) rînduĭésc v. tr. (d. rîndea). Munt. Mold. sud. Trag la rîndea, netezesc cu rîndeaŭa. – În nord geluĭesc.
rîndui vb. v. COMANDA. CURĂȚA. DECIDE. DERETICA. DESEMNA. DISPUNE. FACE. FIXA. HOTĂRÎ. ÎNVESTI. NUMI. ORDONA. PORUNCI. PUNE. SCUTURA. STABILI. STATORNICI. STRÎNGE.
RÎNDUI vb. 1. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) înșirui, a (se) ordona, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.) 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se succeda, a urma. (Zilele se ~ unele după altele.) 5. a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a orîndui, a stabili, a statornici, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 6. a hotărî, a lăsa, a orîndui, a statornici. (Așa a ~ Dumnezeu.) 7. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?)
rânduí, rânduiesc, (rândului), vb. tranz. – 1. (reg.) A porunci. 2. A hărăzi, a orândui, a destina. – Din rând + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).
rânduí, rânduiesc, vb. tranz. – A hărăzi, a orândui, a destina. – Din rând + -ui.

rândui dex

Intrare: rândui
rândui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a