râgâi definitie

11 definiții pentru râgâi

RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.
RÎGÎÍ, rî́gîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. și pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâiá
RÂGÂÍ vb. v. eructa.
rîgîí (rấgâi, râgâít), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s. n. (eructație); rîgîială, s. f. (eructație). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).
A RÂGÂÍ râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.
răgăì v. a scoate gazuri din stomac, prin gură. [Slav. RYGATI, a ghiorțăi].
rî́gîĭ și -ĭésc, a v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.
RÎGÎI vb. (FIZIOL.) a eructa.

râgâi dex

Intrare: râgâi
râgâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a