râcâitură definitie

8 definiții pentru râcâitură

RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.
RÎCÎITÚRĂ, rîcîituri, s. f. Rîcîire; zgomotul produs prin rîcîit. O rîcîitură de chibrit se auzi, și scînteia... umplu odaia c-o lumină gălbuie. DELAVRANCEA, S. 156.
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâitúră s. f. (sil. -câ-i-), g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
RÂCÂITÚRĂ s. v. scurmare.
rîcîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu rîcîiriĭ, urme de unghiĭ care aŭ rîcîit: niște rîcîiturĭ se vedeaŭ pe ușă.
RÎCÎITU s. rîcîală, rîcîit, scormonire, scurmare, scurmătură, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.)

râcâitură dex

Intrare: râcâitură
râcâitură substantiv feminin
  • silabisire: -câ-i-