RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț.

RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț.

RÎULÉȚ, rîulețe, s. n. Diminutiv al lui rîu (1). În fiecare zi făceam cîte o baie în rîulețul rece. GANE, N. III 58. Se duse pînă ajunse la o poiană frumoasă, pe marginea căreia curgea un rîuleț. ISPIRESCU, L. 108.

râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe

râuléț s. n. (sil. râ-u-), pl. râuléțe

RÂULÉȚ s. v. pârâu.

RÎULEȚ s. (GEOGR.) pîrîu, rîușor, (reg.) rîurel, rîuț. (Un ~ șerpuia printre coline.)