RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură.

RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură.

RÎNJITÚRĂ, rînjituri, s. f. Rînjire; rînjet. Ea clăti cu capul și-ntre rînjitură Îi arătă dinții cei pociți din gură. PANN, la CADE.

rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri

rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri

RÂNJITÚRĂ s. v. rânjet.

rînjitúră f., pl. ĭ. Iron. Rînjet. Persoană care tot rînjește.

RÎNJITURĂ s. rînjeală, rînjet, rînjire, (livr.) ricanare.