rânjit definitie

2 intrări

19 definiții pentru rânjit

RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
RÎNJÍ, rînjesc, vb. IV. Intranz. și refl. 1. (Despre animale, mai ales despre cîini și lupi) A-și arăta amenințător dinții, a mîrîi arătîndu-și dinții. Fiara rînji și se repezi clămpănind printre cîni. SADOVEANU, O. I 449. Ursul... se opri o clipă în loc, se rînji la dînsa, o scuipă drept în față. GANE, N. II 48. ◊ Fig. De-acum e toamnă. Din nori alburii Iarna rînjește cu dinți de zăpadă. BENIUC, V. 76. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») O înfricoșată tigroaie... deschizîndu-și gura, își rînjea dinții. DRĂGHICI, R. 46. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie. Iordan Buză se rînji într-un fel ciudat la Pralea. VORNIC, P. 186. Rînjea prostește, gogeamite găliganul, cu o frunte de un deget. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 42. Rînjind sarcastic sub mustața întărîtată, Ladima îi puse mîna pe umăr. CAMIL PETRESCU, N. 39. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Rînjea rînjet uscat. BOLLIAC, O. 197. ♦ A rîde silit, fără veselie. Sergentul Mezenucă era foarte vesel, rînjea larg la gluma căpitanului. SADOVEANU, O. VI 210. ♦ A-și bate joc de cineva. (Fig.) Cine scrie și cum scrie? – Nu cumva iarăși vrun cîntec, rînjind de biata domnie? HASDEU, R. V. 18.
RÎNJÍT, -Ă, rînjiți, -te, adj. (Despre dinți sau gură, p. ext. despre oameni și animale) Care rînjește. [Lupoaica] se învîrti greoaie în loc și din gura rînjită i se prelingeau bale ruginii. SADOVEANU, O. VIII 108. Dulăii rînjiți zvîcneau din cotloane, lătrînd și schelălăind. C. PETRESCU, A. R. 9. Era scheletul scorojit, cu dinții rînjiți. I. BOTEZ, ȘC. 119.
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rânjeáscă
RÂNJÍ vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se târși, (prin Transilv.) a hârgi, a se jimba. (Ce ~ așa?)
RÂNJÍ vb. v. destrămá, deșira, râde.
rînjí (rânjésc, ít), vb. – A disprețui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv.Der. rînjitor, s. m. (înv., disprețuitor).
rînjí (rânjésc, rânjít), vb.1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s. f. (rictus); rînjeală, s. f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).
A RÂNJÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre unele animale) A-și strâmba gura arătându-și dinții și mârâind amenințător. 2) (despre oameni) A-și schimonosi fața într-un râs nefiresc. 2. tranz.: A-și ~ dinții a-și arăta dinții printr-o grimasă. /<bulg. rănža
rânjì v. 1. a-și arăta dinții, vorbind de câini; 3. fig. a râde cu răutate. [Slav. *RÊJATI (serb. REJATI)].
2) rînjésc v. tr. (vsl. rongati, vsîrb. ružiti, rudă cu rînjesc 1). Batjocuresc, ridiculizez.
1) rînjésc v. intr. (bg. rŭmžý, mîrîĭ; sîrb. režati, a mîrîi). Iron. Rîd de răutate saŭ de nevoĭe arătîndu-mĭ dințiĭ. (Se zice și despre cînĭ cînd îșĭ arată colțiĭ fără să muște). Rîd prostește: nu rînji, măĭ prostule! V. refl. Ce te tot rînjeștĭ, măĭ prostule? – Pin met. și rîjnesc (Olt.). V. hlizesc.
rînjít, -ă adj. Iron. Care rînjește (rîde) mereŭ: un copil rînjit.
rînji vb. v. DESTRĂMA. DEȘIRA. RÎDE.
RÎNJI vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se tîrși, (prin Transilv.) a hîrgi, a se jimba. (Ce ~ așa?)

rânjit dex

Intrare: rânjit
rânjit adjectiv
Intrare: rânji
rânji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a