RÎNDUNÉL, rîndunei, s. m. Masculul rîndunicii. [Ea] s-a prefăcut în rîndunică și el în rîndunel, și-amîndoi au zburat pe o fereastă. MARIAN, O. II 98. ♦ (Adverbial) Repede (ca rîndunica). Zboară calul rîndunel, Costea tot cu jale-n el. COȘBUC, P. I 132. Calul rîndunel zbura Și în curte că era. ALECSANDRI, P. P. 176.