9 definiții pentru rândunel
RÂNDUNÉL, rândunei,
s. m. Bărbătușul rândunicii. –
Rândun[ea] +
suf. -el.
RÂNDUNÉL, rândunei,
s. m. Bărbătușul rândunicii. –
Rândun[ea] +
suf. -el.
RÎNDUNÉL, rîndunei,
s. m. Masculul rîndunicii. [Ea] s-a prefăcut în rîndunică și el în rîndunel, și-amîndoi au zburat pe o fereastă. MARIAN, O. II 98. ♦ (Adverbial) Repede (ca rîndunica). Zboară calul rîndunel, Costea tot cu jale-n el. COȘBUC, P. I 132. Calul rîndunel zbura Și în curte că era. ALECSANDRI, P. P. 176.
rândunél s. m.,
pl. rândunéi,
art. rândunéii
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii RÂNDUNÉL s. (ORNIT.) (reg.) rândunic, rândunicoi, rândunoi. (~ul este bărbătușul rândunicii.) RÂNDUNÉL ~i m. Bărbătușul rândunicii. /rândun(ea) + suf. ~el rândunel adv. ca o rândunică: calul rândunel sbura POP.
RÎNDUNEL s. (ORNIT.) (reg.) rîndunic, rîndunicoi, rîndunoi. (~ este bărbătușul rîndunicii.) Rândunel dex online | sinonim
Rândunel definitie
Intrare: rândunel
rândunel substantiv masculin