RÎNCHEZÁ, pers. 3 rînchează,
vb. I.
Intranz. (Despre cai) A necheza. Boii rag, caii rînchează, cînii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, O. 167. Glasul trîmbiții răsună, cai rînchează sforăind. HELIADE, O. I 100. Murgul paște și rînchează, Mîndra plînge și oftează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255.
rînchezá (rânchéz, rânchezát), vb. – A necheza. Creație expresivă,
cf. gr. ῥογϰίζω, ῥογχαλίζω, „a sforăi”,
lat. rhonchāre,
sp. roncar,
sl. rąkati „a mugi”, rŭzati „a necheza”; pentru formă,
cf. corchezi, glogozi.
Der. din
gr. (Cihac, II, 693; Pușcariu, Cov.
lit., XLVI, 142; Diculescu, Elementele, 458; Rohlfs, EWUG, 1870; REW 7293; Rosetti, II, 68), direct sau prin intermediul unui
lat. *rhonchĭzāre, este mai puțin probabilă. Datorită efectului unei asimilări s-a obținut
var. nincheza,
vb. (a necheza), și apoi, prin disimilare necheza (
mr. nicl’ezare),
vb., care s-ar putea explica și prin valoarea expresivă a lui ne-,
cf. năvîrlie.
Der. nechez (
var. nechezat, nechezătură, rînchezat, rînchezătură),
s. f. (acțiunea de a necheza și rezultatul ei).
Der. lui necheza pornind de la un
lat. *hinnutulāre (Pușcariu, Conv.
lit., XLVI, 141) nu pare convingătoare. Din
rom. provine
mag. nyekezsil (Edelspacher 20).