Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru rână

RẤLĂ s. f. v. rână.
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes).
RẤLĂ s. f. v. rână.
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes).
LÍRĂ2, lire, s. f. (Urmat uneori de determinări care arată țara unde a fost emisă moneda) Numele mai multor unități monetare întrebuințate în diferite epoci în țări diferite. Liră sterlină. Liră italiană. ▭ Tot să-i fi rămas bătrînului din atîta zdruncin zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Bani o mulțime și fel de fel, unii cam ca galbănul, alții ca lira otomană. SLAVICI, O. I 335. – Variantă: (regional) rî́lă (STANCU, D. 381) s. f.
RÎ́LĂ2 s. f. v. liră2.
RÎ́LĂ1 s. f. v. rînă.
RÎ́NĂ s. f. (De obicei în construcție cu verbele «a se ridica», «a se lăsa», «a sta») Latura dreaptă sau stîngă a corpului omenesc. V. coastă, șold. Botea doarme la stupină, Cu capul pe-o rădăcină, Cu paloșul pus pe mînă, Cu durda pe lîngă rînă. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ (Mai ales în loc. adv., rar, în loc. adj.) Într-o (sau pe o) rînă = (culcat sau aplecat) pe o parte (uneori cu partea de sus a corpului rezemată într-un cot); (în legătură cu obiecte) înclinat, strîmb. Curțile ca maidanele, fără împrejmuiri sau cu gardurile într-o rînă. PAS, Z. IV 47. Moșneagul tot strîmb sta, într-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. Mă ridic intr-o rînă și privesc în jurul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. Stam într-o rînă Sub un stejar. IOSIF, V. 83. Baba s-apleacă pe o rînă. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Fig. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît. TOPÎRCEANU, S. A. 25. – Variantă: (Mold.) rî́lă (C. PETRESCU, Î. II 42, SADOVEANU, O. L. 221, CREANGĂ, P. 131) s. f.
rấnă s. f.
rână s. f.
RÂNĂ s. v. coardă.
rînă (rîne), s. f.1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).
RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis
râlă4 s.f. (reg.) liră.
râlă3 s.f. (reg.) minciună, calomnie.
râlă2 s.f. (reg.) șanț mic, rigolă.
râlă f. Mold. V. rână: se pune într’o râlă jos lângă foc CR.
rână f. coastă, lature: îl găsi la umbră culcat pe o rână PANN. [Mold. râlă: origină necunoscută].
rî́lă, V. rînă.
rî́nă f., pl. inuz. ĭ (lat. *rena, pl. neutru îld. renes, rinichĭ, șale, coastă, d. ren, rênis. V. rinichĭ). Numaĭ în într’o rînă, pe o coastă: ședea culcat într’o rînă. – Și rîlă (nord) și rună (Cov.).
rî s. v. COARDĂ.

Rână dex online | sinonim

Rână definitie

Intrare: rână
rână substantiv feminin
râlă