râmă definitie

2 intrări

20 definiții pentru râmă

RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.
RÎMÁ, pers. 3 rî́mă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pâmîntul cu rîtul. Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. ♦ Tranz. (Popular, despre oameni) A roade; a fi curios. Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE.
RÎ́MĂ, rîme, s. f. Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pămînt în galerii sau pe sub pietre și se hrănește cu pămînt bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adîncă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Ca rima se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Rîma vînătă, pe brazdă, se subție, se întinde; Apoi cioara, clonț de pradă, venind repede, o prinde. BELDICEANU, P. 64. Cu rîma mică se prinde peștele mare (= cu mijloace mici se poate realiza mult).
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă
râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
rîmá (-m, át), vb.1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare
RÂMĂ ~e f. Vierme cu corpul lung și subțire, inelat, de culoare roșcată, care trăiește în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, și care apare la suprafață după ploaie. /v. a râma
râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: mă râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI].
râmă f. vierme inelat cu corpul rotund, folositor agriculturei (Lumbricus agricola): râmele umblă a ploaie. [Tras din râmà].
rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.
rî́mă f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin scormoliturile luĭ (lumbricus agricola). V. limbric.
RÎMA vb. (reg.) a jimui, a rîmui, a rîtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
râmă, râme s. f. (glum.) 1. penis (mai ales de dimensiuni reduse). 2. autobuz articulat.

râmă dex

Intrare: râmă
râmă substantiv feminin
Intrare: râma
râma verb grupa I conjugarea I