RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.

RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.

RÎCÎITÚRĂ, rîcîituri, s. f. Rîcîire; zgomotul produs prin rîcîit. O rîcîitură de chibrit se auzi, și scînteia... umplu odaia c-o lumină gălbuie. DELAVRANCEA, S. 156.

râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri

râcâitúră s. f. (sil. -câ-i-), g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri

RÂCÂITÚRĂ s. v. scurmare.

rîcîitúră f., pl. ĭ. Rezultatu rîcîiriĭ, urme de unghiĭ care aŭ rîcîit: niște rîcîiturĭ se vedeaŭ pe ușă.

RÎCÎITURĂ s. rîcîală, rîcîit, scormonire, scurmare, scurmătură, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.)