RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală.

RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală.

râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli

râcâiálă s.f. (sil. -câ-ia-), g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli

RÂCÂIÁLĂ s. 1. v. scurmare. 2. zgâriere, (pop.) zgrepțănare. (~ unui obiect cu unghiile.) 3. zgândărire, (pop.) scociorâre, (reg.) zgâncilire, (Olt.) zgâmăire. (~ unei răni.)

rîcîĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a rîcîi. Zgomotu produs de această acțiune: aud o rîcîĭală de cîne la ușă.

RÎCÎIALĂ s. 1. rîcîit, rîcîitură, scormonire, scurmare, scurmătură, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.) 2. zgîriere, (pop.) zgrepțănare. (~ unui obiect cu unghiile.) 3. zgîndărire, (pop.) scociorîre, (reg.) zgîncilire, (Olt.) zgîmăire. (~ unei răni.)