PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

PĂRĂGINÍ, părăginesc, vb. IV. Refl. A ajunge în stare de paragină; (despre clădiri, construcții etc.) a se ruina, a se dărăpăna, a se degrada. [Var.: (reg.) părăgení vb. IV] – Din paragină.

PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

PĂRĂGINÍ, părăginesc, vb. IV. Refl. A ajunge în stare de paragină; (despre clădiri, construcții etc.) a se ruina, a se dărăpăna, a se degrada. [Var.: (reg.) părăgení vb. IV] – Din paragină.

PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

PĂRĂGENI vb. IV v. paragini.

PĂRĂGINÍ, părăginesc, vb. IV. Refl. 1. A se umple de buruieni, a se sălbătici din lipsă de îngrijire, a ajunge în stare de paragină (1). ♦ Fig. A ajunge în stare rea. Așa te-ai părăginit De bine ce ai trăit. DEȘLIU, M. 53. 2. (Despre clădiri) A se ruina, a se dărăpăna. Culele – micile castele ale vîlcenilor – s-au părăginit. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: (regional) părăgení (PAMFILE, A. R. 26) vb. IV.

PĂRĂGINÍRE s. f. Faptul de a se părăgini; ruinare, dărăpănare. De la gară trec prin niște uliți triste; miroase a scăpătare și părăginire. CARAGIALE, O. II 13.

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri

părăginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăginésc, imperf. 3 sg. părăgineá; conj. prez. 3 sg. și pl. părăgineáscă

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri

PĂRĂGINÍ vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pârlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. v. ruina.

PĂRĂGINÍRE s. 1. v. paragină. 2. v. ruinare.

A PĂRĂGINÍ ~ésc tranz. (terenuri) A face să se părăginească; a pârlogi. /Din paragină

A SE PĂRĂGINÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre terenuri necultivate) A se transforma în paragină; a deveni paragină; a se acoperi cu buruieni; a se pârlogi; a se înțeleni. 2) (despre clădiri, construcții) A fi gata să se dărâme; a deveni șubred; a se șubrezi; a se dărăpăna; a se părădui. /Din paragină

părăginì v. a lăsa în paragină, în părăsire.

părăginésc (mă) v. refl. (d. paragină). Mă ruinez din cauza părăsiriĭ: via s’a părăginit.

PĂRĂGINI vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pîrlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul s-a ~.)

PĂRĂGINIRE s. 1. paragină, părăsire, sălbăticie. (Parcul lăsat în ~.) 2. dărăpănare, degradare, măcinare, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.)