6 definiții pentru pârâciune
PÂRÂCIÚNE, pârâciuni,
s. f. (
Pop.) Pâră (
1). –
Pârî +
suf. -ciune.
PÂRÂCIÚNE, pârâciuni,
s. f. (
Pop.) Pâră (
1). –
Pârî +
suf. -ciune.
PÎRÎCIÚNE, pîrîciuni,
s. f. (Rar) Pîră (
1). Se miră că oameni ca mitropolitul și administratorul Casei bisericii pun temei pe pîrîciuni neiscălite. STĂNOIU, C. I. 90.
PÎRÎÍ, pers. 3 pîrîie,
vb. IV. lntranz. A produce sunetul caracteristic ruperii unui material tare; a scoate un zgomot surd prin lovire, ardere, sfîrtecare etc. Gheața pîrîia ca o uriașă clădire ce stă să se surpe. SANDU-ALDEA, U. P. 119. Brazii pîrîiau în codri, dărîmați ca subt lovituri de secure. RUSSO, O. 114. ◊
Expr. Fuge de-i pîrîie călcîiele v. călcîi.
pârâciúne (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. pârâciúnii;
pl. pârâciúni
pârâciúne s. f., g.-d. art. pârâciúnii; pl. pârâciúni Pârâciune dex online | sinonim
Pârâciune definitie
Intrare: pârâciune
pârâciune substantiv feminin