PORCÁR, porcari, s. m. Persoană care păzește (și îngrijește) porcii (1). [Var.: (pop.) purcár s. m.] – Porc + suf. -ar. Cf. lat. porcarius.

PURCÁR s. m. v. porcar.

PORCÁR, porcari, s. m. Persoană care păzește (și îngrijește) porcii (1). [Var.: (pop.) purcár s. m.] – Porc + suf. -ar. Cf. lat. porcarius.

PURCÁR s. m. v. porcar.

PORCÁR, porcari, s. m. Cel care păzește (și îngrijește) porcii. Neavînd pe nimeni de ajutor, el intră porcar la un sat vecin cu o simbrie care abia putea să-i agonisească o pustie de mîncare cît să nu moară de foame. FOPESCU, III 99. Dar Iancul ce mi-și făcea? La porcari că poruncea, Cincizeci de porci că frigea, La conac că-i aducea. TEODORESCU, P. P. 481. – Variantă: purcár (VISSARION, B. 53, ȘEZ. VII 164) s. m.

PURCÁR s. m. v. porcar.

porcár s. m., pl. porcári

porcár s. m., pl. porcári

PORCÁR s. (prin Transilv.) condaș. (~ se ocupă cu creșterea porcilor.)

PORCÁRUL s. art. v. aldebaran.

PORCÁR ~i m. Persoană care paște (și îngrijește) porcii. /porc + suf. ~ar

porcár, porcári, s.m. (pop.; în unele jocuri cu mingea) fiecare dintre jucătorii care trebuie să prindă mingea aruncată de echipa adversă și să țintească cu ea pe adversari.

porcar m. păzitor de porci. [Lat. PORCARIUS].

porcár m. (d. porc saŭ lat. porcarius; it. porcajo și porcaro, fr. porcher, sp. porquero, pg. porqueiro). Păzitor de porcĭ. – Dial. și purcar. Cp. cu murar.

purcár, V. porcar.

PORCAR s. (prin Transilv.) condaș. (~ se ocupă cu creșterea porcilor.)

porcarul s. art. v. ALDEBARAN.