PRÓZĂ, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; compunere literară care folosește acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, aparținând realității de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

PRÓZĂ, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; compunere literară care folosește acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, aparținând realității de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

PRÓZĂ s. f. 1. (Spre deosebire de poezie) Exprimare a ideilor în forma obișnuită a vorbirii; compunere literară care folosește acest mod de exprimare. Proza lui Al. Odobescu a trecut multă vreme drept punctul culminant al artei romînești de a scrie. VIANU, A. P. 143. Pînă acum n-am scris nici un vers, nici o linie de proză. ALECSANDRI, S. 111. Un om ce scrie frumos romînește, în proză și în versuri. RUSSO, S. 52. 2. Fig. Banalitate, platitudine, vulgaritate, prozaism. Mizeriile și proza vieții de azi sfîșiau inima simțitoare a poetului. GHEREA, ST. CR. II 100.

!próză s. f., g.-d. art. prózei; (scrieri) pl. próze

próză s. f., g.-d. art. prózei

PRÓZĂ s. v. banalitate, loc comun, platitudine, prozaism.

PRÓZĂ s.f. 1. Scriere, vorbire care nu este supusă regulilor de versificație, care nu este redată în versuri; scriere în limbaj obișnuit. ◊ Proză poetică = proză ritmată și rimată. 2. (Fig.) Scriere lipsită de elemente artistice; banalitate; vulgaritate. [< fr. prose, it., lat. prosa].

PRÓZĂ s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; scriere în acest mod. 2. totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun. (< fr. prose, lat. prosa)

PRÓZĂ f. 1) (în opoziție cu poezie) Creație literară artistică realizată într-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificație. 2) Totalitate a creațiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druță. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creație. 4) fig. Fapt care este obișnuit, cotidian. ◊ ~a vieții ansamblul preocupărilor și grijilor banale din viața de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

proză f. 1. limbă obișnuită și liberă, organul rațiunii și al științei: proza se adresează mai cu seamă inteligenței și scopul ei este a convinge, a instrui și a interesa; 2. fig. ceva banal: dar mizeria aceasta, proza asta e amară EM.

*próză f., pl. e (lat. prosa, din *prorsa, care e contras din provorsa, proversa, part. fam. d. provértere, a face să treacă înainte, a prefera. V. vers, jos). Modu obișnuit de a vorbi al omuluĭ (în opoz. cu versurĭ, poezie): a scrie în proză. Scriere în proză, maĭ ales proastă: ĭ-am cetit proza! Fig. Banalitate, lucrurĭ vulgare, mizerie: în locu poeziiĭ codruluĭ, proza fabriciĭ!

proză s. v. BANALITATE. LOC COMUN. PLATITUDINE. PROZAISM.

PROZĂ. Subst. Proză literară, proză artistică; proză epică, proză narativă; proză lirică. Proză populară. Basm; poveste, povestioară (dim.); istorioară; legendă; mit; snoavă; proverb; zicătoare. Schiță; nuvelă, nuvelică (dim.), nuveletă; povestire; roman, roman-fluviu. Memorialistică; amintiri; memorii; însemnări de călătorie, memorial de călătorie, jurnal de călătorie; jurnal intim; antijurnal; corespondență literară. Autobiografie, confesiune. Biografie. Critică literară; recenzie; articol, articolaș (dim.); medalion literar; eseu; studiu; monografie literară; micromonografie. Autor, prozator; narator (livr.); povestitor, povestar (reg.), povestaș (reg.); nuvelist; romancier; memorialist; hageograf; biograf; critic literar; recenzent; eseist. Adj. Nuvelistic; romancier. Memorialistic. Eseistic. Epic. Vb. A scrie, a nara, a istorisi, a descrie, a povesti. V. autor, carte, curente literare, literatură.

próză s. f. (lit.; acum des la pl.) Scrierile artistice în proză ale unui autor ◊ „Înainte de orice, prozele lui R.P. sunt «exerciții de stil» și mai ales de compoziție.” Cont. 12 IX 75 p. 10. ◊ „[...] prozele lui Mircea Nedelciu [...]” R.lit. 12 VII 84 p. 8. ◊ „D.C.T. lasă o oarecare libertate textului, prozele sale fiind, adesea, greu de încadrat.” Săpt. 10 VIII 84 p. 7 (din fr. prose, it. prosa; V. Guțu Romalo C.G. 87, atestare din 1971; DN – alte sensuri, DEX, DN3)

PRÓZĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Modalitate de exprimare scrisă sau orală, care nu este supusă normelor de versificație și care mijlocește în special comunicarea ideilor. ◊ P. literară = categorie a creației literare capabile să exprime nu numai succesiunea logică a unui raționament, ci întreaga complexitate a vieții sociale și individuale, fluxul trăirilor interioare ale unui personaj, să evoce simbolic sau documentar structuri ale lumii reale sau să imagineze structuri ale unei lumi posibile. Apărută mai târziu decât poezia, p.l. și-a creat de-a lungul timpului mijloace specifice (narațiune, descriere, analiză, portret ș.a.), încorporând totodată și unele mijloace poetice, valorificând sonoritatea și pitorescul vocabularului, posibilitățile ritmice și melodice ale contrucției frazelor ș.a. Modalitatea predilectă a genului epic (schiță, nuvelă, roman, reportaj etc.) și în mare măsură a celui dramatic, p.l. se aproprie însă, uneori, prin inflexiunile lirice caracteristice mai ales speciilor hibride (proză poetică, portret liric etc.), de poezie. ♦ Totalitatea operelor în p. aparținând unui scriitor, unui curent, unei epoci, unei țări sau întregii literaturi universale. 2. Fig. Fapt banal, nesemnificativ, lipsit de poezie.