PROVOCÁȚIE, provocații, s. f. (Rar) Provocare. – Din fr. provocation, lat. provoctio.

PROVOCÁȚIE, provocații, s. f. (Rar) Provocare. – Din fr. provocation, lat. provoctio.

provocáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. provocáția (-ți-a), g.-d. art. provocáției; pl. provocáții, art. provocáțiile (-ți-i-)

provocáție s. f. vocație

PROVOCÁȚIE s. v. ațâțare, cauzare, declanșare, determinare, generare, incitare, instigare, instigație, întărâtare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, stârnire, tulburare.

PROVOCÁȚIE s. f. (rar) provocare. (< fr. provocation, lat. provocatio)

provocați(un)e f. 1. acțiunea de a provoca; 2. ceeace provoacă: această vorbă e o provocațiune.

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

provocație s. v. AȚÎȚARE. CAUZARE. DECLANȘARE. DETERMINARE. GENERARE. INCITARE. INSTIGARE. INSTIGAȚIE. ÎNTĂRÎTARE. PRICINUIRE. PRILEJUIRE. PRODUCERE. PROVOCARE. STÎRNIRE. TULBURARE.