20 definiții pentru prosternare
PROSTERNÁ, prosternez,
vb. I.
Refl. A se pleca, a se înclina (până la pământ) în fața cuiva în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. [
Prez. ind. și: prostérn] – Din
fr. prosterner. PROSTERNÁRE, prosternări,
s. f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; prosternație. –
V. prosterna. PROSTERNÁ, prostérn,
vb. I.
Refl. A se pleca, a se înclina (până la pământ) în fața cuiva în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. [
Prez. ind. și: prosternez] – Din
fr. prosterner. PROSTERNÁRE, prosternări,
s. f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; prosternație. –
V. prosterna. PROSTERNÁ, prostérn și prosternez,
vb. I.
Refl. A se înclina (pînă la pămînt) în fața cuiva sau a îngenunchea în semn de venerație, de umilință, de supunere etc.
V. ploconi, închina. Îmi plăcea să văd toată lumea aceea prosternată la picioarele mele; erau momente cînd mă credeam o eroină de prin romane, de prin basme. VLAHUȚĂ, O. A. II 62. Căci mie-n genunche el s-a prosternat, Convins că de mine poate fi salvat. CARAGIALE, O. III 131.
PROSTERNÁRE s. f. Acțiunea de
a se prosterna; înclinare, îngenunchere, supunere în fața cuiva.
V. ploconire. (
Fig.) N-am putut stăpîni nevoia de prosternare din ochii mei și nici ea nesiguranța din ai ei. IBRĂILEANU, A. 189.
!prosterná (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3 se prosterneáză
!prosternáre s. f.,
g.-d. art. prosternắrii;
pl. prosternắri
prosterná vb. (sil. mf. -ster-), ind. prez. 1 sg. prostérn/prosternéz, 3 sg. și pl. prostérnă/prosterneáză prosternáre s. f. (sil. mf. -ster-), g.-d. art. prosternării; pl. prosternări PROSTERNÁ vb. a se închina, a se înclina, a se pleca. (Se ~ adânc în fața lui.) PROSTERNÁRE s. închinare, înclinare, plecare, (rar) prosternație. (~ adâncă a cuiva în fața unei persoane.) PROSTERNÁ vb. I. refl. A se înclina până la pământ; a îngenunchea (în semn de venerație, de supunere, de umilire etc.). [P.i. prostérn și -nez. / < fr. prosterner, cf. lat. prosternere].
PROSTERNÁRE s.f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; închinare; prosternație. [<
prosterna].
PROSTERNÁ vb. refl. a se înclina până la pământ; a îngenunchia (în semn de venerație, de supunere). (< fr. prosterner, lat. prosternere)
A SE PROSTERNÁ mă prostérn intranz. 1) A se închina adânc (în semn de respect deosebit, de adorație sau de umilință). 2) fig. A manifesta o admirație servilă (față de cineva); a se ploconi. [Și prosternez] /<fr. prosterner prosternà v. a se închina până la pământ, în semn de rugăminte sau de adorațiune.
*prostérn și
-éz, a
-á v. tr. (fr. prosterner, d. lat. pro-stérnere, d. pro, înainte, și stérnere, a așterne. V.
strat). Plec la pămînt în semn de respect, umilință, adorațiune: căința îl prosternă pe culpabil. V. refl. Mă înclin pînă la pămînt: a se prosterna în fața altaruluĭ, în fața celor marĭ.
PROSTERNA vb. a se închina, a se înclina, a se pleca. (Se ~ adînc în fața lui.) PROSTERNARE s. închinare, înclinare, plecare, (rar) prosternație. (~ adîncă a cuiva în fața unei persoane.) Prosternare dex online | sinonim
Prosternare definitie
Intrare: prosterna (1 -tern)
prosterna 1 -tern verb grupa I conjugarea I
Intrare: prosternare
prosternare substantiv feminin
Intrare: prosterna (1 -ternez)
prosterna 1 -ternez verb grupa I conjugarea a II-a