Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru prosternare

PROSTERNÁ, prosternez, vb. I. Refl. A se pleca, a se înclina (până la pământ) în fața cuiva în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. [Prez. ind. și: prostérn] – Din fr. prosterner.
PROSTERNÁRE, prosternări, s. f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; prosternație. – V. prosterna.
PROSTERNÁ, prostérn, vb. I. Refl. A se pleca, a se înclina (până la pământ) în fața cuiva în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. [Prez. ind. și: prosternez] – Din fr. prosterner.
PROSTERNÁRE, prosternări, s. f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; prosternație. – V. prosterna.
PROSTERNÁ, prostérn și prosternez, vb. I. Refl. A se înclina (pînă la pămînt) în fața cuiva sau a îngenunchea în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. V. ploconi, închina. Îmi plăcea să văd toată lumea aceea prosternată la picioarele mele; erau momente cînd mă credeam o eroină de prin romane, de prin basme. VLAHUȚĂ, O. A. II 62. Căci mie-n genunche el s-a prosternat, Convins că de mine poate fi salvat. CARAGIALE, O. III 131.
PROSTERNÁRE s. f. Acțiunea de a se prosterna; înclinare, îngenunchere, supunere în fața cuiva. V. ploconire. (Fig.) N-am putut stăpîni nevoia de prosternare din ochii mei și nici ea nesiguranța din ai ei. IBRĂILEANU, A. 189.
!prosterná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se prosterneáză
!prosternáre s. f., g.-d. art. prosternắrii; pl. prosternắri
prosterná vb. (sil. mf. -ster-), ind. prez. 1 sg. prostérn/prosternéz, 3 sg. și pl. prostérnă/prosterneáză
prosternáre s. f. (sil. mf. -ster-), g.-d. art. prosternării; pl. prosternări
PROSTERNÁ vb. a se închina, a se înclina, a se pleca. (Se ~ adânc în fața lui.)
PROSTERNÁRE s. închinare, înclinare, plecare, (rar) prosternație. (~ adâncă a cuiva în fața unei persoane.)
PROSTERNÁ vb. I. refl. A se înclina până la pământ; a îngenunchea (în semn de venerație, de supunere, de umilire etc.). [P.i. prostérn și -nez. / < fr. prosterner, cf. lat. prosternere].
PROSTERNÁRE s.f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; închinare; prosternație. [< prosterna].
PROSTERNÁ vb. refl. a se înclina până la pământ; a îngenunchia (în semn de venerație, de supunere). (< fr. prosterner, lat. prosternere)
A SE PROSTERNÁ mă prostérn intranz. 1) A se închina adânc (în semn de respect deosebit, de adorație sau de umilință). 2) fig. A manifesta o admirație servilă (față de cineva); a se ploconi. [Și prosternez] /<fr. prosterner
prosternà v. a se închina până la pământ, în semn de rugăminte sau de adorațiune.
*prostérn și -éz, a v. tr. (fr. prosterner, d. lat. pro-stérnere, d. pro, înainte, și stérnere, a așterne. V. strat). Plec la pămînt în semn de respect, umilință, adorațiune: căința îl prosternă pe culpabil. V. refl. Mă înclin pînă la pămînt: a se prosterna în fața altaruluĭ, în fața celor marĭ.
PROSTERNA vb. a se închina, a se înclina, a se pleca. (Se ~ adînc în fața lui.)
PROSTERNARE s. închinare, înclinare, plecare, (rar) prosternație. (~ adîncă a cuiva în fața unei persoane.)

Prosternare dex online | sinonim

Prosternare definitie

Intrare: prosterna (1 -tern)
prosterna 1 -tern verb grupa I conjugarea I
Intrare: prosternare
prosternare substantiv feminin
  • silabisire: -ster-
Intrare: prosterna (1 -ternez)
prosterna 1 -ternez verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ster-