PRISĂCÁR, prisăcari, s. m. Persoană care crește albine (pentru a obține miere și ceară); stupar, albinar; apicultor. – Prisacă + suf. -ar.

PRISĂCÁR, prisăcari, s. m. Persoană care crește albine (pentru a obține miere și ceară); stupar, albinar; apicultor. – Prisacă + suf. -ar.

PRISĂCÁR, prisăcari, s. m. Cel care se ocupă cu îngrijirea stupilor și cu creșterea albinelor; stupar. V. apicultor. Ne mulțumirăm însă a privi de departe cum călugărul prisăcar trebăluia printre stupi. HOGAȘ, DR. 264. Rămîn... prisăcile fără prisăcar; holdele fără jitar și nime nu se atinge de ele. CREANGĂ, O. A. 69.

prisăcár s. m., pl. prisăcári

prisăcár s. m., pl. prisăcári

PRISĂCÁR s. v. apicultor.

PRISĂCÁR ~i m. Persoană care se ocupă cu creșterea albinelor; albinar; stupar; apicultor. /prisacă + suf. ~ar

prisăcar m. Mold. stupar.

prisăcár m. (d. prisacă). Est. Îngrijitor de prisacă.

PRISĂCAR s. albinar, apicultor, stupar, (înv. și reg.) mierar. (~ se ocupă cu creșterea albinelor.)

prisăcár, prisăcari, s.m. – Îngrijitor de prisacă; apicultor. ♦ (onom.) Prisăcar, Prisăcariu, Prisăcaru, Prisecaru, Prisecariu, nume de familie (61 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din prisacă + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).