PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

PREUMBLÁ vb. I v. plimba.

PRIMBLÁ vb. I v. plimba.

PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

PREUMBLÁ vb. I v. plimba.

PRIMBLÁ vb. I v. plimba.

PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla fără grabă, dintr-un loc într-altul sau de colo pînă colo (pe jos sau cu un vehicul), pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer. Neliniștit, se plimba într-una prin odaia lui de lucru. SADOVEANU, E. 146. Se plimba după-amiaza, însoțită de copii, pe plajă sau în lungul digului spre far. BART, E. 315. În faptul dimineții, prin parc, îngîndurată Se plimbă visătoare Fatma. COȘBUC, P. I 52. ◊ Expr. A se plimba ea vodă prin lobodă = a umbla de colo pînă colo, fără nici un rost. ♦ Tranz. A scoate la plimbare, a însoți la plimbare; a purta de colo pînă colo. Plimbă copilul. ▭ O dată, de două ori, de trei ori a plimbat Gheorghe Dima calul de la un cap la celălalt al punții. GALAN, Z. R. 59. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte) A mișca, a purta încoace și încolo, a muta, a trece dintr-o parte în alta. Cu o oglindă ovală, plimbată de sus în jos, din dreapta și stîngă, își examină ceafa și cutele rochiei în spate. PETRESCU, C. V. 167. Din cînd în cînd, Elisabeta Gălăciuc, soția lui, îi plimbă pe față o frunză de lipan. SAHIA, N. 41. ◊ Refl. pas. Din mînă-n mînă, sceptrul se plimbă. ALEXANDRESCU, M. 347. ◊ Fig. (Cu complementul «ochii», «privirile») Subprefectul își plimbă ochii roată, obosit. VORNIC, P. 220. S-a sprijinit cu un deget în butonul soneriei și a rămas așa, plimbîndu-și privirile prin curtea pustie. GALAN, B. I 52. – Variante: preumblá, preumblu (DAVIDOGLU, M. 54, CAMILAR, N. I 200), primblá, primblu (GHEREA, ST. CR. I 170, ALECSANDRI, T. 65, RUSSO, O. 46), împlimbá (ȘEZ. VI 107) vb. I.

PREUMBLÁ vb. I v. plimba.

PRIMBLÁ vb. I v. plimba.

PRÍMBLĂ, primble, s. f. (Regional) 1. Balustradă. 2. Fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc spătarul unui scaun sau care leagă picioarele unei mese etc.

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbá vb., ind. prez. 1 sg. plimb, 3 sg. și pl. plímbă

PLIMBÁ vb. 1. (prin Transilv.) a se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) a se șpațiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. v. mișca.

PLIMBÁ vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.

plimbá (plímb, plimbát), vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Pușcariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în rom. – Der. plimb, s. n. (balustradă, parmalîc); plimbă, s. f. (Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile); plimbare (var. primblare, preumblare), s. f. (umblet în voie); plimbet, s. n. (rar, plimbare); plimbăreț, adj. (care se plimbă mult); plimbătoare, s. f. (closet).

A PLIMBÁ plimb tranz. 1) A face să se plimbe (însoțind). 2) (obiecte) A mișca (pe îndelete) într-o parte și în alta. ◊ A-și ~ ochii (sau privirile) a trece cu privirea în repetate rânduri. /<lat. perambulare

A SE PLIMBÁ mă plimb intranz. A se deplasa, fără grabă, dintr-o parte în alta (fără o țintă precisă). /<lat. perambulare

preumblá, preúmblu, vb. I (înv. și pop.) 1. a (se) plimba. 2. (fig.) a îndrepta, a arunca (privirea).

plimbà v. 1. a duce dela un loc la altul: l’au plimbat prin oraș; 2. a umbla de plăcere: a se plimba călare. [Contras din primblà = preumblà].

preumblà v. 1. a (se) plimba: noaptea zeii se preumblă ’n veșmintele lor dalbe EM.; 2. fig. a îndrepta, a arunca ici și colea: a preumbla privirile sale asupra diferitelor obiecte. [Lat. PERAMBULARE, redus popular la primbla și plimba].

primblà v. a preumbla: să-l primbli aici pe culmi ISP. [V. preumblà].

2) plimb (vest și sud) și prímblu (est și nord), a -á v. tr. (lat. per-ámbulo, -lare. V. umblu). Duc de colo colo ca să se distreze, ca să se răcorească orĭ ca să nu ostenească stînd loculuĭ: a plimba copiiĭ (pe jos orĭ în trăsură), a plimba caiĭ. Iron. Degeaba plimbĭ cărțile la școală! V. refl. Merg încet ca să mă distrez, ca să mă liniștesc orĭ ca să nu ostenesc stînd: mă plimb pin casă, pin curte, pe stradă. Călătoresc de plăcere: s’a plimbat pin străinătate. – Vechĭ priumblu și premblu. În Maram. preîmblu, în Ban. preumblu. V. preport.

2) prímblu vb. V. plimb 2.

PLIMBA vb. 1. (prin Transilv.) a se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) a se șpațiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. a deplasa, a mișca, a muta. (~ bomboana prin gură.)

plimba vb. v. COLINDA. CUTREIERA. PARCURGE. STRĂBATE. VÎNTURA.

preumblá, preumblu, (preîmbla), vb. tranz. – A se plimba. – Lat. per-ambulo, -lare (Pușcariu, Rosetti, cf. DER; Scriban, DEX).

a plimba mielu’ expr. 1. (er. – d. bărbați) a umbla după femei. 2. a pierde timpul.

A SE PLIMBA a da o raită, a face o talpă, a lua o gură de aer.

a-și plimba anatomia expr. a pleca.

du-te, de te plimbă! expr. lasă-mă-n pace!, pleacă!

plimbă ursu’! expr. fugi de-aici!, pleacă!