PREDESTINÁȚIE, predestinații, s. f. (Rar) Predestinare. – Din fr. prédestination.

PREDESTINÁȚIE, predestinații, s. f. Predestinare. – Din fr. prédestination.

predestináție (rar) (-ți-e) s. f., art. predestináția (-ți-a), g.-d. art. predestináției; pl. predestináții, art. predestináțiile (-ți-i-)

predestináție s. f., pl. predestináții

PREDESTINÁȚIE s. v. fatalism.

PREDESTINÁȚIE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

PREDESTINÁȚIE s.f. 1. Predestinare. 2. Doctrină religioasă, după care destinul omului ar fi fixat dinainte de către divinitate. V. fatalism. [Gen. -iei, var. predestinațiune s.f. / < fr. prédestination, it. predestinazione].

PREDESTINÁȚIE s. f. predestinare. (< fr. prédestination, lat. praedestinatio)

predestinați(un)e f. 1. înlănțuire de evenimente ce nimic nu poate înlătura; 2. în teologia calvină: decret divin care regulează dinainte mântuirea sau pierzarea oamenilor.

*predestinațiúne f. (lat. prae-destinátio, -ónis). Destinare din ainte. În teologia catolică, destin imutabil pin care cineva va ajunge la raĭ saŭ la ĭad: Calvin a susținat predestinațiunea. – Și -áție și -áre.

predestinație s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

PREDESTINAȚIE s. fatalism. (Concepția nefastă a ~.)